Important

LOCAL | Dorin Birta: ,,Oricât de bine s-ar face plombările pe drumuri, anul viitor este catastrofă!”

Președintele Consiliului Județean Botoșani, Dorin Birta, este vizibil deranjat de atitudinea botoșănenilor care își distrug mașina pe unele drumuri județene. Și asta pentru că, în opinia sa, de când a fost numit pe funxția ce o deține s-a preocupat indeaproape să stabilească rioritățile și să facă lucrurile să funcționeze, jonglând bineînțeles cu pârghiile legale. ,,În 2016, când am devenit vicepreședinte al CJ și când a preluat problema drumurilor județene din cei 650 de km erau în stare acceptabilă 250 de km, de atunci s-au mai făcut 100 de km, covor asfaștic, 100 de km până acum, și se lucrează pe ambele zone, zona de sud , zona de nord. La Consiliul Județean, în contul drumurilor județene erau 600 de mii de lei când am venit eu, apoi am mai adus 4 milioane și ceva să ne apucăm de ceva. Am făcut demersuri apoi și au venit bani, sunt destui, dar avem probleme cu constructorii, bitumul s-a scumpit..” a declarat vicele Birta.

Dorin Birta este convins că numai turnarea covorului asfaltic pe toate drumurile, cu simț de răspundere ar putea schimba fața drumurilor. ,,Și încă ceva… Oricât de bine s-ar face niște plombări, următorul an este dezastru. Un exemplu: la Roma, Niccșeni, Podeni s-au făcut lucrări de plombare cu grijă anul trecut , dar acum este catastrofă” a adăugat  vicepreședintele CJ Botoșani.

Acesta a estimat că, din banii Consiliului Județean, vor fi asfaltați anul viitor 80  de km, ,,Și bani avem…!”, a spus Dorin Birta.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page