Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Siret fac cercetări față de doi indivizi care au încercat să treacă ilegal frontiera cu țigări ascunse pe corp. Alți doi bărbați, rude cu aceștia, sunt cercetați pentru comportament agresiv și injurii aduse polițiștilor de frontieră.
La data de 4 august 2016, polițiștii de frontieră din cadrul PTF Siret au observat, în jurul orei 20.00, cu ajutorul tehnicii din dotare, două persoane care se deplasau către interiorul țării, pe artera de ieșire din țară, cu intenția de a evita controlul de frontieră. Polițiștii i-au legitimat pe cei doi bărbați, care au fost identificați ca fiind Ionuț A. și Viorel C., în vârstă de 25, respectiv 32 de ani. Asupra lor au fost găsite peste 300 de pachete cu țigări, ascunse pe corp, motiv pentru care aceștia au fost duși la sediul punctului, pentru continuarea cercetărilor.
În acest timp, alte două persoane care se aflau pe artera de intrare în țară au intervenit în sprijinul celor doi bărbați, adresând injurii și amenințări polițiștilor de frontieră. Cele două persoane au fost identificate ca fiind Emilian C. și Vasile C., de 34, respectiv 31 de ani, domiciliați pe raza județului Botoșani, frați cu Viorel C. Cei doi scandalagii au fost duși în sediul punctului de trecere, unde au devenit din nou recalcitranți, manifestând un comportament violent și încercând să se sustragă de la efectuarea activităților procedurale, motiv pentru care au fost imobilizați. Pe timpul cercetărilor, Vasile C. a acuzat o stare de rău, motiv pentru care a solicitat la fața locului un echipaj medical, bărbatul fiind transportat la Spitalul din Siret, pentru acordarea de îngrijiri medicale. În cursul zilei de ieri, cadrele medicale au informat că bărbatul a refuzat consultul de specialitate și a părăsit sediul spitalului.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de contrabandă și trecere ilegală a frontierei de stat, respectiv de ultraj, care urmează a fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, în vederea dispunerii măsurilor legale ce se impun, potrivit obiectivdesuceava.