9,80 este cea mai mare notă obţinută la Botoşani la proba scrisă a concursului de titularizare din acest an.
La nivelul județului Botoșani din cei 547 de candidați înscriși la acest examen, doar 412 au susţinut proba scrisă. 61 de candidaţi au absentat, iar 74 s-au retras din examen, după ce au primit subiectele, invocând motive personale sau medicale.
336 de cadre didactice, adică 81,55% , au primit note peste 5.00 iar dintre acestea, 175 au fost notate cu peste 7.00.
76 de candidați au fost notaţi cu note între 1,95 şi 5.00, cea mai mică notă fiind acordată la disciplina educație fizică și sport.
Pentru a fi angajaţi pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 7 atât la proba scrisă, cât şi la proba practică şi inspecţia specială la clasă.
Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 5 atât la proba scrisă, cât şi la proba practică şi inspecţia specială.