Un bărbat de 86 de ani din comuna Răuseni, județul Botoșani a plecat din casă spunând soției că vine imediat. Din acel moment nimeni nu l-a mai văzut, iar familia îl caută cu disperare. Polițiștii au făcut apel la populație. Dacă cineva a văzut această persoană este rugat să sune la numărul de urgență 112 sau să anunțe la cel mai apropiat sediu de Poliție. ZAHARIA MIHAI este născut pe 23.09.1933, comuna Andrieșeni, Jud. Iași, domiciliat în: Sat Rediu, Com.Răuseni, Jud. Botoşani
Motiv urmărire: La data de 19.07.2019,în jurul orei 19.00, persoana în cauză a plecat de la domiciliu spunând soției că revine imediat, însă nu s-a mai întors.
Semnalmente: înălțimea 1,70 m, 60 kg., păr alb , ochi căprui.
Semne particulare: fără.
Îmbrăcăminte: cămașă albastră, cu carouri verzi, pantaloni de trening albaștri, șlapi albaștri, iar pe cap purta o pălărie.