LOCAL | Din suflet, pentru… mame! Spectacol emoționant oferit de copiii din centrele de plasament din județul Botoșani, în cinstea primăverii! FOTO
Peste 250 de copii din județul Botoșani aflați în grija statului au oferit, astăzi, mărțișoare artistice, flori și felicitări mamelor profesioniste care îi cresc, angajaților Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului și invitaților care au participat la spectacolul „Mărţişoare din Suflet pentru Suflet” – ediția a III-a, susținut la Casa de Cultură a Sindicatelor.
Fie că sunt instituționalizați în cele 15 centre de plasament, fie că sunt în grija asistenților maternali, micuții au vestit sosirea primăverii și au adus omagii… mamelor.
Încărcătura emoțională a fost extrem de mare, atât pe scenă, cît și în sală, unde mai bine de 4 ore copiii, inclusiv cei cu cerințe speciale, au fost artiști veritabili.
Printre cei care i-au răsplătit cu aplauze au fost prefectul Costică Macaleți, subprefectul Gelu Ţigănucă, președintele CJ Gheorghe Sorescu, vicepreședintele CJ Cristian Achiţei, Radu Judele precum şi șefi ai altor instituții de stat.
Pe holul Casei Sindicatelor a fost amenajată o expoziție cu vânzare, de unde doritorii și-au putut achiziționa mărișoare, felicitări și flori, precum și picturi sau alte obiecte realizate de copiii din centrele de plasament.