LOCAL | Din 2013, cresc impozitele si taxele locale. Cat vom plati de anul viitor?
Impozitelor si taxelor locale se vor majora incepand cu anul fiscal 2013, potrivit unui proiect de act normativ lansat in dezbatere publica de Ministerul Finantelor.
Astfel, ar urma ca de anul viitor sa platim impozite mai mari pentru terenuri, case sau masini, dar si sa achitam taxe majorate pentru eliberarea si preschimbarea actelor de identitate sau pentru eliberarea certificatelor, avizelor si autorizatiilor.
In prezent, valoarea impozitelor si taxelor locale este stabilita de HG nr. 956/2009 care ar urma sa fie abrogata, de la 1 ianuarie 2013, de proiectul de HG publicat de Ministerul Finantelor.
Potrivit notei de fundamentare a acestui proiect, valoarea impozitelor si taxelor locale se va actualiza, incepand cu anul fiscal 2013, cu rata inflatiei pentru perioada de 3 ani de la ultima indexare, respectiv 16,05% pentru anii 2010-2012.
In nota de fundamentare a proiectului, Guvernul precizeaza ca, prin indexarea la inflatie a impozitelor si taxelor locale se preconizeaza ca veniturile bugetelor locale vor creste cu 891 milioane lei.
Cat vom plati pentru terenuri
Potrivit prevederilor din proiectul de HG, impozitul pe terenurile cu constructii amplasate in intravilan va varia, din 2013, de la 178 la 10.353 de lei pe hectar, in functie de rangul localitatii si de zona din cadrul localitatii. Pana acum, acest impozit varia intre 153 si 8921 lei pe hectar, conform HG nr. 956/2009.
Pentru terenurile din extravilan, din 2013 se va plati un impozit cuprins intre 1 si 56 de lei pe hectar, in functie de zona in care este amplasat terenul si utilizarea lui (teren cu constructii, teren arabil, etc.)
Impozitul pentru masinile cu motoare mari se dubleaza
Prevederile din proiectul de HG publicat de Finante stabilesc impozite de peste doua ori mai mari pentru autoturismele cu o capacitate cilindrica ce depaseste 2000 de cm3.
Concret, impozitul va creste astfel:
-pentru autoturisme cu o capacitate cilindrica intre 2001 si 2600 cm3 se va majora de la 36 la 84 lei/200 cm3 sau fractiune din aceasta;
-pentru autoturisme cu capacitatea cilindrica intre 2.601 si 3.000 cm3 va creste de la 72 la 167 de lei/200 cm3 sau fractiune din aceasta;
-pentru autoturismele cu o capacitate cilindrica de peste 3000 cm3 se va majora de la 145 la 337 lei/200 cm3 sau fractiune din aceasta.
In ceea ce priveste automobilele cu o capacitate mai mica de 2000 cm3, cresterea impozitului este ceva mai ponderata.
Mai exact:
-pentru autoturismele cu capacitatea cilindrica de pana la 1.600 cm3 inclusi, impozitul va creste de la 8 la 9 lei/200 cm3 sau fractiune din aceasta;
-pentru autoturisme cu o capacitate cilindrica intre 1601 si 2000 cm3, impozitul se va mari de la 18 lei la 21 lei/200cm3 sau fractiune din aceasta.
De asemenea, impozitul pentru autobuze, autocare, microbuze se va majora din 2013 de la 24 la 28 de lei/200 cm3 sau fractiune din aceasta.
Ce alte taxe se mai maresc
Din 2013, se va majora si taxa de eliberare a unei autorizatii pentru desfasurarea unei activitati economice, astfel incat in mediul urban se va plati intre 0 si 80 de lei (in prezent se achita intre 0 si 69 lei inclusiv). In mediul rural, aceasta taxa va fi cuprinsa de anul viitor intre 0 si 15 lei.
In acelasi timp, incepand cu anul viitor si pentru obtinerea autorizatiilor sanitare de functionare, taxa va fi mai mare, fiind cuprinsa intre 0 si 20 de lei, conform noilor prevederi din proiectul de ordin. In prezent, potrivit HG nr. 956/2009, aceasta taxa este cuprinsa intre 0 si 17 lei.
Eliberarea actelor de identitate, precum si preschimbarea lor ne va costa cu 1 leu mai mult, astfel incat, din 2013, vom plati 5 lei pentru aceste operatiuni. Aceeasi suma va fi necesara si pentru prelungirea valabilitatii actelor de identitate pentru cetatenii straini si pentru persoanele fara cetatenie, precum si pentru inscrierea mentiunilor privind schimbarea domiciliului sau a resedintei cetatenilor romani.
sursa: avocatnet.ro