Local

LOCAL | Deputatul Tamara Ciofu și DSP Botoșani în campania de consiliere socială – Caravana Sănătății – FOTO

Întrucât îmi doresc ca fiecare copil să fie o bucurie pentru fiecare mamă, m-am alăturat campaniei Direcției de Sănătate Publică Botoșani, desfășurate în comunele Bălușeni, Cristești, Coșula, ce vizează activități de consiliere socială, educație sexuală și contraceptivă, planning familial, educație parentală, suport și orientare.

Grupul țintă îl reprezintă mamele minore, femeile care și-au abandonat sau se găsesc în situația de a-și abandona copilul/copiii din județul nostru, adolescente active sexual, femei gravide cu o stare materială precară.


Prin această campanie se dorește creșterea gradului de implicare a comunității locale și a celorlalte instituții ale statului în ceea ce privește eliminarea riscului de excluziune socială a mamelor sau a viitoarelor mame, ca urmare a sărăciei și lipsei de informare.


Emoționată și în același timp îngrijorată de situația alarmantă în care se află aceste viitoare mame, mi-am dorit să le fiu aproape, să le ascult poveștile și să le dau un sfat în dubla mea calitate de medic pediatru și mamă, să le dăruiesc haine noi pentru copilași și lucruri pentru igiena lor personală. Bucuria lor, ca răspuns la gestul meu, mi-a confirmat încă o dată faptul că orice ajutor este bine-venit.


Mulțumesc primarilor și autorităților locale din cele trei comune pentru susținere și implicarea în această acțiune!

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page