Important

LOCAL | Debut bun în „debate” pentru tinerele artiste de la Liceul „Ştefan Luchian”

Un new entry în rândul disciplinelor de olimpiadă se bucură de un succes din ce în ce mai mare printre liceenii botoşăneni. Este vorba despre „debate”, sau „dezbatere” în traducere, o disciplină ce poate fi predată ca atare dacă profesorii sau elevii ce optează pentru o astfel de materie la şcoală, sau folosită ca metodă de învăţare şi consolidare în foarte multe alte discipline precum limba şi literatura română, limbile străine, istoria, logica, filosofia, sau alte ştiinţe socio-umane, biologia şi şirul poate continua. Nu este uşor să organizezi o dezbatere ca la carte, pentru că un „debate” are o serie de reguli şi un scenariu bine stabilite, elevii trebuind să poată intra la fel de bine în rolul apărătorului sau opozantului unei idei, unui plan, sau unei propuneri. Trebuie să identifice şi să prezinte cele mai bune argumente, susţinându-le cu exemple, detalii şi efecte, dar mai ales cu convingere. Totodată trebuie să ştie cum să contraargumenteze în faţa echipei adverse şi să-şi susţină coechipierii, fiind parte dintr-o strategie comună ce urmăreşte în final convingerea audienţei de justeţea punctul de vedere prezentat.

Dacă unele licee din judeţ au deja o tradiţie în dezbateri, având câte două-trei cluburi de debate, altele abia acum au intrat în această lume a persuasiunii. Este şi cazul tinerilor de la Liceul de Arte „Ştefan Luchian”, acolo unde, în programul zilnic al unui elev cu greu este timp de activităţi extraşcolare. Studiul pentru instrumentele muzicale la care performează, sau  pentru fiecare tip de artă plastică pe care o aprofundează, la care se adaugă repetiţiile pentru cor şi pentru orchestră, îi ţine pe elevi uneori şi câte o zi lumină în şcoală. Dar pentru că pasiunea este mare, totul devine posibil iar rezultatele se văd. Este şi cazul celor trei fete din echipa ce a reprezentat liceul la olimpiada judeţeană de debate „Tinerii dezbat” din acest an. Irina Theodora Grădinariu, Anastasia Maria Nacu şi Elena Lazarenco s-au înscris în recent înfiinţatul club al liceului, alături de alte colege de clasa a IX-a, la fel de dornice să înveţe să stăpânească arta cuvântului persuasiv. Mare le-a fost bucuria când, la finalul olimpiadei desfăşurate la sfârşitul săptămânii trecute, s-au văzut printre premianţi. Irina a câştigat premiul al II-lea, iar Anastasia a ieşit pe locul al III-lea în clasamentul individual, la categoria începătorilor. „Abia aşteptăm olimpiada de la anul şi vrem să căutăm şi alte competiţii de debate la care să putem participa. Este foarte interesant, iar câştigul personal în ceea ce priveşte capacităţile noastre de gândire, exprimare şi reacţie va fi pentru toată viaţa nu doar pentru acum.”, a explicat Anastasia.

Debate-ul se află pentru al treilea an în rândul olimpiadelor organizate de Ministerul Educaţiei, iar la Botoşani a luat dimensiunile unui adevărat fenomen. 30 de echipaje din întreg judeţul s-au întrecut pe 18 şi 19 mai, făcând misiunea grea organizatorilor. La Suceava olimpiada a confruntat 19 echipe, iar la Iaşi doar 12.

Rezultatele olimpiadei judeţene de debate aici: premii individuale

http://www.isjbotosani.ro/img/uploads/rodica.mighiu/file/BT-Premii-TD-2019-individual.pdf

şi premii echipaje.

http://www.isjbotosani.ro/img/uploads/rodica.mighiu/file/BT-Premii-TD%202019-echipaje.pdf

 

 

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page