ImportantLocal

LOCAL | De oboseală, a adormit în patul fostei concubine

Deși a mai fost ridicat de jandarmi și în alte ocazii pentru nerespectarea unei hotărâri judecătorești care îi interzice să se apropie de fosta concubină la o distanță mai mică de 250 de metri, un bărbat din municipiul Botoșani a escaladat balconul acesteia de la etajul 1 în dimineața zilei de miercuri, 01 februarie a.c., după care a forțat geamul de la bucătărie, cu toate că era bătut în cuie și s-a întins pe patul din sufragerie.

Proprietarea apartamentului nu se afla acasă, dar în momentul în care s-a întors, în jurul orei 06.00, l-a găsit pe bărbat dormind și a sunat la jandarmi.

Un echipajul de jandarmi s-a întâlnit cu femeia în apropierea Școlii Generale nr.3 și s-au deplasat împreună pe strada Săvenilor, unde aceasta locuiește, găsindu-l pe fostul concubin în sufragerie.

Bărbatul a declarat în fața oamenilor legii că era foarte obosit și a hotărăt să se odihnească, iar cel mai potrivit loc i s-a părut locuința ,,fostei”, pe care, de altfel, o mai ,,vizitează” din când în când, în pofida interdicției dispuse de o instanță de judecată și o amenință cu acte de violență.

Lipsa de respect față de lege și neconștientizarea urmărilor legale ale faptelor sale s-au finalizat cu întocmirea de către jandarmi a actelor de sesizare ale organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violare de domiciliu, nerespectarea hotărârii judecătorești și amenințare, care au fost înaintate către I.P.J.Botoșani în vederea continuării cercetărilor.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page