În satul Băbiceni, comuna Durneşti, judeţul Botoşani, aproape de cea mai nordică graniţă a României trăieşte moş Vasile Chiponcă. Este cel mai bătrân om din judeţ. În ianuarie 2019 va împlini 106 ani.
A suferit o pareză pe partea stângă şi nu mai aude aproape deloc, dar nu şi-a pierdut nicio clipă luciditatea şi optimismul. De altfel întreaga sa viaţă este o pagină de istorie românească. A prins ambele războaie mondiale, într-unul a şi luptat, perioada interbelică, ani grei ai stalinizări, comunismul şi în cele din urmă democraţia românească de după 1990.
Moş Vasile Chiponcă, veteranul de război din Băbiceni, s-a născut la 25 ianuarie 1913 într-o familie de ţărani din satul Băbiceni. Deşi astăzi pare un bătrânel mărunţel, Vasile Chiponcă a impresionat încă de tânăr prin hărnicia şi forţa sa fizică. A avut şase copii şi s-a ocupat cu agricultura, dar şi cu cărăuşia, transportând cereale în timpul iernii. Practic, muncea tot timpul anului, chiar şi în afara sezonului agricol, atunci când mulţi ţărani preferau să stea în casă şi să trăiască din roadele toamnei.
Cele mai vii, dar şi cele mai crunte amintiri ale bătrânului Vasile Chiponcă sunt cele din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. A fost mobilizat înainte de intrarea României în război şi a făcut armata, doi ani şi jumătate, la Roman, la artilerie. În 1941, când mareşalul Antonescu a decis ca România să intre în război de partea Germaniei naziste, Vasile Chiponcă avea 28 de ani. Nepotul său, Cezar Ioniţă, ştie din poveştile bunicului că atunci când a fost trimis pe front, Vasile Chiponcă a plecat din sat cu calul său. În 1942, a fost trimis pe front împreună cu camarazii săi. Urma să ia parte la cele mai cumplite bătălii de pe frontul de est, pentru armata română. Mai precis, la Odessa şi mai apoi la Cotul Donului.
„Am fost comandant de tun la Odessa. Aviaţia americană a venit şi a bombardat aşa de tare că nu aveai timp să mai tragi cu tunul. Până la urmă am tras foc cu foc, fără încetare asupra Odessei. Ruşii strigau «Odessa noastră-moartea voastră». Noi le strigam lor la fel. Au murit mulţi şi de la noi şi de la ei. Moarte peste tot“, spune bătrânul.
După război Vasile Chiponcă a fost martorul stalinizării României. Avea 34 de ani când a fost nevoit să-şi dea cele 10 hectare la colectiv. Fiind un om respectat în sat şi pentru a evita complicaţii cu săteni, autorităţile comuniste i-au oferit funcţia de şef de CAP.
Moş Vasile Chiponcă s-a pensioant la 70 de ani, dar a continuat să muncească în gospodărie. Până acum trei ani, moş Vasile stătea singur în căsuţa lui şi se îngijea singur de mâncare şi gospodărie. A rămas văduv în urmă cu zece ani. Are şase copii, dintre care 5 mai sunt în viaţă. Cel mai mare dintre cei care trăiesc are acum 80 de ani. De la toţi copii săi, moş Chiponcă are 16 nepoţi.
Secretul longevităţii sale este munca şi cumpătarea. „Tata muncea şi trăia cumpătat. După muncă se ducea şi bea o cană de vin natural. Atât. Apoi mânca doar hrană gătită, nu semipreparate sau orice altceva. Mergea cu ceanul la câmp, acolo făcea la foc mămăliga“, spune Elena Chiponcă, nora bătrânului. Chiar şi la 100 de ani, moş Chiponcă şi-a păstrat obiceiul de a bea câte un pic de vin, câteodată şi o gură mică de rachiu, „să omoare microbii“, cum spune bătrânul.
Sursa: adev.ro
