ImportantLocal

LOCAL | Cum se calculează și cât costă 5 ani de vechime în muncă?

Cei care doresc să îşi completeze stagiul de cotizare la pensie au opţiunea, potrivit legislaţiei în vigoare, să cumpere retroactiv vechime în muncă. Termenul limită este 27 aprilie 2017, iar vechimea maximă care poate fi cumpărată este de cinci ani.

Pentru cinci ani de vechime, doritorii ar trebui să plătească aproximativ 15.500 de lei.

Potrivit Legii 186/20 octombrie 2016, intrată în vigoare din 27 octombrie 2016, persoanele care nu au calitatea de pensionari pot efectua plata contribuţiei de asigurări sociale pentru perioadele de timp în care nu au avut calitatea de asigurat în sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia.

Perioadele de timp pentru care se poate efectua plata contribuţiei de asigurări sociale sunt cele care se încadrează în intervalul de timp cuprins între data încheierii contractului de asigurare socială potrivit prezentei legi şi ultimii 5 ani anteriori acestei date.

Contribuţia de asigurări sociale datorată se calculează prin aplicarea asupra bazei lunare de calcul a cotei contribuţiei de asigurări sociale pentru condiţii normale de muncă, reglementată de legislaţia în vigoare pentru fiecare lună/ dintre lunile din perioadele pentru care se solicită efectuarea plăţii în vederea considerării stagiului de cotizare în sistemul public de pensii.

Baza lunară de calcul o constituie cel puţin valoarea unui salariu de bază minim brut pe ţară garantat în plată, reglementat de legislaţia în vigoare pentru fiecare lună/ dintre lunile din perioadele pentru care se solicită efectuarea plăţii contribuţiei de asigurări sociale. Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată este cel aprobat prin hotărâre a Guvernului.

Baza lunară de calcul nu poate fi mai mare decât valoarea corespunzătoare a de cinci ori câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat”, se precizează în lege.

Plata contribuţiei de asigurări sociale se efectuează într-o singură tranşă sau eşalonat, în tranşe lunare, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi.

Suma cu titlu de contribuţie de asigurări sociale se actualizează cu indicele de inflaţie publicat în luna în care se face plata contribuţiei faţă de luna pentru care aceasta se datorează, pe baza datelor comunicate de Institutul Naţional de Statistică.

Plata contribuţiei de asigurări sociale se efectuează prin mandat poştal sau prin orice alt mijloc de plată prevăzut de lege, inclusiv în numerar, la casieria casei teritoriale de pensii în raza căreia se află domiciliul persoanei interesate.

Baza lunară de calcul la care se achită contribuţia de asigurări sociale se foloseşte la calculul punctajului lunar utilizat, potrivit legii, la stabilirea cuantumului pensiei din sistemul public de pensii.

Condiţiile pentru cei care încheie contractile de asigurare socială pentru pensii, potrivit Legii 186/2016, sunt:

  • să nu aibă calitatea de pensionar, la data încheierii contractului de asigurare social
  • nu a avut calitatea de asigurat în sistemul public de pensii sau în alte sisteme neintegrate acestuia, pe perioada pentru care se solicit asigurarea, respective nu a realizat stagiu de cotizare sau stagiu asimilat stagiului de cotizare în sistemul public de pensii
  • nu a avut obligaţia asigurării în sistemul public de pensii în perioada pentru care se solicită o astfel de asigurare.

La încheierea contractului de asigurare socială, solicitantul, respectiv mandatarul acestuia, va complete o declaraţie, din care să reiasă perioada pentru care se solicită asigurarea, că nu a avut calitatea de asigurat pentru pensii în perioada respectivă şi nu a avut obligaţia asigurării în sistemul public de pensii, dar şi că nu are calitatea de pensionar la data încheierii contractului.

Mai trebuie prezentate act de identitate, în original şi copie, respectiv procură special autentificată, dacă se depune prin mandatar.

Încheierea contractului de asigurare social poate fi solicitată în perioada 27 octombrie 2016 – 27 aprilie 2017.

Legea a mai funcţionat şi în 2010, ca ordonanţă de urgenţă.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page