Important

LOCAL | Cu colindul la boierii cei mari – FOTO&VIDEO

Nu e ușor să fii mai mare al județului în aceste zile, când sute și sute de copii vor să vină cu colindatul, uratul și sorcovitul pentru a transmite bucuria Nașterii ce va să vină și a finalului de an vechi. Trebuie să dedici ore în șir în care să asculți programele pregătite de mici și mari, să le răsplătești Vestea cea Bună cu colaci și mere și să le urezi ca, la rând ul lor, să se bucure de Sărbători și de Noul An. Dar când grupurile de colindători vin de la licee sau colegii de renume și s-au pregătit cu programe alese, costume tradiționale  și toată tehnica necesară, e o plăcere să-i primești. A fost și cazul Colegiului Național ”A.T.Laurian” și al Liceului de Artă ”Ș. Luchian”, care au fost joi dimineață în colindat la mai marii județului.

Primarul Cătălin Flutur, absolvent de Laurian, s-a bucurat mult de vizitatori, urmărind întreg programul, alături de angajații celei mai importante instituții din municipiul Botoșani.

”Eu, care am făcut Laurianul, în urmă cu patruzeci și ceva de ani, vă spun că pe vremea aia nu aveam voie să facem ce faceți voi. Dar ne-am câștigat libertatea să putem duce și tradițiile populare mai departe. Vă felicit pentru premiul de la Slobozia! E minunat ce faceți, la un liceu teoretic. Vă urez din tot sufletul Sărbători cu liniște!”, le-a adresat primarul Cătălin Flutur, după ce a dansat o horă cu laurienii.

În Palatul Administrativ doar artiștii de la Liceul de Artă au reușit să ajungă la mai – marii județului, laurienii nemaigăsindu-i ”acasă” nici pe ”președinții” de la Consiliul Județean și nici pe ”prefecți”. Funcționarii publici, însă, din Palat au primit colindătorii și au fost încântați de programul tinerilor promotori ai tradițiilor de iarnă.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page