AdministratieMunicipiu

LOCAL | Cu 9 luni întârziere din cauza unor greșeli de proiectare, dar suntem în grafic. Proiectul Cornișa va fi gata în luna decembrie.

Primarul Ovidiu Portariuc a explicat astăzi motivul decalajului realizării Parcului de Agrement Cornișa, cel mai mare derulat până acum de municipalitate:

“Eu am spus cu multă vreme în urmă că suntem nevoiţi să rezolvăm şi să dezamorsăm probleme rămase din urmă. Asta este una dintre probleme. Greşeli majore făcute în timpul pregătirii şi proiectării proiectului de la Cornişa. Este o situaţie care a trebuit rezolvată şi care a generat întârzieri. Au lipsit nişte avize (nr. de la Ministerul Apărării), au fost nişte probleme legate de o sincronizare din partea armatei şi a cadastrului pe care au lucrat proiectanţii din Primărie. Am rezolvat această problemă chiar dacă au fost necesare numeroase întâlniri, discuţii, schimburi de adrese, inclusiv modificarea proiectului prin rearanjarea obiectivelor astfel încât să nu producă niciun fel de neplăceri celor din vecinătate (nr. unității militare specializată în comunicaţii). În final s-a primit avizul şi s-a trecut la lucrările efective. Lucrările au fost întârziate aproximativ 8-9 luni de zile. Nu au sesizat anumite aspecte esenţiale, din punctul nostru de vedere. Probabil că există şi anumite scăpări din partea domnului arhitect-şef al oraşului, deşi el avea un cuvânt de spus în faza finală a avizării acestei documentaţii, dar vina aparţine în primul rând proiectanţilor, celor care au gândit iniţial proiectul fără a lua în calcul aceste variante. Noi am recuperat o parte din timpul pierdut cu aceste întârzieri necesare refacerii proiectului”, a mai explicat primarul Ovidiu Portariuc.

Proiectul Parcului Regional de Agrement Cornișa are o valoare de 20 de milioane de euro, la care municipalitatea contribuie cu jumătate din sumă.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page