LOCAL | Copiii dintr-un județ din Botoșani au beneficiat de consult dentar și tratamente stomatologice gratuite
- 650 de copiii cu vârste cuprinse între 3 și 14 ani din comunele Gorbănești (județul Botoșani) și Dumești (județul Vaslui) au beneficiat de consult dentar și tratamente stomatologice;
- Peste 13.000 de euro investiți de GSK Consumer Healthcare în materiale și peste 500 de ore muncite voluntar de coordonatorii Salvați Copiii și medici dentiști au ajutat copiii să zâmbească sănătos;
- În unele cazuri, copiii au fost duși la cabinetul stomatologic cu microbuzul școlii sau chiar cu căruțe, pentru tratamente gratuite;
- Unii dintre copii nu au avut niciodată periuță de dinți.
În luna iunie a acestui an, GSK Consumer Healthcare a demarat un proiect împreună cu organizaţia Salvați Copiii România, în cadrul programului Zâmbește România, prin care a donat 1% din valoarea vânzărilor produselor de îngrijire orală din portofoliu, pentru consultarea și tratarea stomatologică a unor copii defavorizați din România.
Astfel, românii care au cumpărat în vară produse sub marca Aquafresh®, Parodontax® și Sensodyne® au dus copiii din două sate sărace – comunele Gorbănești (județul Botoșani) și Dumești (județul Vaslui) – cu un pas mai aproape de cabinetele stomatologice. Cu suma donată de GSK Consumer Healthcare au fost achizitionate materiale pentru tratamente stomatologice, căreia i s-au adăugat donarea a 650 kituri de îngrijire orală formate din pastă și periuță de dinți și materiale informative referitoare la igiena orală.
Prin coordonatorii locali, Salvați Copiii Romania au mobilizat părinții din cele două comune pentru a identifica copiii din familiile defavorizate și au căutat medici dentiști care să se implice voluntar în proiect. Astfel, 650 de copii cu vârste între 3 și 14 ani au putut beneficia de tratamente gratuite:
- Înainte de începerea tratamentelor stomatologice (în prima ședință), copiii au beneficiat de periaj dentar, unii dintre ei necesitând periaj și la finalul ședințelor;
- Au fost realizate 1.102 obturații de carii pe dinți definitivi
- 426 obturații de carii pe dinți temporari
- 106 sigilii dentare
- 164 extracții de dinți temporari
- 25 intervenții de urgență în cazuri de infecții gingivale grave
Principalele cauze identificate pentru problemele dentare ale copiilor din proiect:
- placa bacteriană: copiii se spală pe dinți o dată la câteva zile, mulți dintre ei însă nu au avut nicioadată pastă și periuță de dinți și nu știu să efectueze un periaj dentar;
- alimentația bogată în carbohidrați și dulciuri;
- nivelul scăzut al educației părinților;
- lipsa timpului acordat copiilor: părinții nu acordă atenție dinților temporari.
Mobilizarea generală în cele două comunități pentru tratamente gratuite
Cele două comunități s-au mobilizat pentru ca fiecare copil să aibă o șansă la un tratament gratuit: directorul școlii din Gorbănești a pus la dispoziție microbuzul școlii și a dus, după ore, copiii la cabinetul stomatologic. Copiii care merg la grădinițe au fost duși cu căruța de săteni pentru a prinde un loc pe scaunul stomatologului.
Județele Vaslui și Botoșani sunt printre cele mai sărace județe din țară. Oamenii de aici se bazează pe ajutoare sociale, dacă au reușit pe parcursul timpului să își păstreze toate actele, dar de cele mai multe ori trăiesc din ce produc în propriile gospodării, cu resurse financiare limitate.
La fel ca în multe sate din Moldova, în Gorbănești (județul Botoșani) și Dumești (județul Vaslui) populația adultă este plecată în străinătate, lăsând copiii împreună cu bunicii. Cu toate grijile și îndatoririle zilnice gospodărești și de elevi, nu le mai rămân nici timp, nici bani pentru sănătatea orală. Mulți dintre copii s-a dovedit că nu au avut niciodată o periuță personală de dinţi.
Situația sănătății orale a copiilor la nivel național
Programul a fost creat ca răspuns la concluziile celui mai recent studiu cu privire la nivelul foarte scăzut de sănătate orală a copiilor, care arată că 75% dintre copiii între 5 și 13 ani incluși în studiu au carii pe dinții de lapte, în timp ce 3/4 din dinții temporari afectați prezintă carii neglijate, care nu sunt tratate. Medicii dentiști subliniază că orice problemă de sănătate orală netratată, inclusiv la copii, poate afecta starea generală de sănătate a organismului.
În continuare, studiul Zâmbește România mai arată că 38% dintre copii au placă dentară microbiană semnificativă, fapt ce semnalizează o stare precară de igienă orală, în timp de 4 din 10 copii de până în 13 ani au deja carii pe dinții definitivi, fapt îngrijorător dat fiind că unii dinți definitivi încep să apară foarte devreme, la vârsta de 6 ani. Aproape 90% din aceste carii sunt netratate. Incidența ridicată a cariilor atât în cazul dinților temporari, cât și al celor definitivi, arată lipsa unui comportament de prevenție și nevoia de educare cu privire la regulile esențiale pentru o igienă orală corectă.
Despre Zâmbește România
Campania Zâmbește România a fost dezvoltată în 2012 de GSK Consumer Healthcare, și brandurile sale Aquafresh®, Sensodyne®, Parodontax® și Corega®, cu ajutorul specialiștilor în igiena orală, pentru a facilita accesul la educație şi la prevenţie, în vederea îmbunătăţirii sănătăţii orale în rândul populației din România. Proiectul face parte din Platforma Europeană pentru o Sănătate Orală mai Bună (BOHEP), amplă inițiativă europeană lansată în 2012. Mai multe informații, sfaturi privind sănătatea orală și harta cabinetelor medicilor dentiști disponibile pentru consultații gratuite sunt disponibile pe platforma online www.zambesteromania.ro și pe pagina www.facebook.com/zambesteromania.
Despre GSK Consumer Healthcare – Oral Care
GSK – una dintre cele mai mari companii farmaceutice din lume, al cărei portofoliu are la baza o substanţială activitate de cercetare şi dezvoltare. GSK se dedică îmbunătăţirii calităţii vieţii oamenilor, ajutându-i să realizeze mai multe, să se simtă mai bine şi să trăiască mai mult. În România, obiectivul nostru este ca, prin tot ceea ce facem, să contribuim la creşterea speranţei de viaţa a românilor şi a calităţii vieţii acestora. Pentru mai multe informatii, vizitati www.gsk.com si www.gsk.ro
GSK Consumer Healthcare crează prima și cea mai performantă companie de Fast Moving Consumer Health, la baza căreia stau știința și valorile. Compania activează în peste 100 de piețe din întreaga lume și vinde peste 2 miliarde de produse pe an.
În România, GSK Consumer Healthcare face parte din grupul de companii GSK, cu o tradiție puternică pe piața locală, de peste 20 de ani. Portofoliul său include mărci bine cunoscute precum Coldrex®, ParaSinus®, Aquafresh®, Sensodyne®, Parodontax®, Panadol®. Compania este un ambasador al igienei orale și inițiatorul proiectului educațional Zâmbește România, care are ca scop atragerea atenției asupra importanței prevenției și igienei orale în România, prin implementarea de acțiuni pe termen scurt și lung.
Studiul Zâmbește România pentru evaluarea stării de sănătate orală la populaţia şcolară din România, pe un grup de 6.786 de elevi vârste curpinse între 5 și 13 ani, din 7 oraşe (București, Iași, Constanța, Timișoara, Cluj, Oradea, Craiova), aprilie-decembrie 2013, coordonat de Conf. Mihaela Adina Dumitrache, Disciplina de Sănătate Orală, UMF Carol Davila, București.