Eveniment

LOCAL | Copiii din parohia Izvorul Tămăduirii din municipiul Botoșani, talente remarcabile evidenţiate la Expoziția „Fiecare viață este un dar”

În perioada 29-31 martie 2019, în pridvorul Bisericii Izvorul Tămăduirii din municipiul Botoșani, au fost expuse lucrările de desen și grafică ale elevilor care au participat la cea de-a opta ediție a expoziției de desene și grafică, cu tema „Fiecare viață este un dar”.

Față de edițiile din anii anteriori, expoziția din anul acesta a fost o „expoziție a expozițiilor”, adică au fost expuse cele mai bune lucrări din anii anteriori (2015-2018).

Luna martie 2019 are o semnificație aparte pentru Biserică și se numește „Luna pentru viaţă”. „Parohia Izvorul Tămăduirii s-a implicat activ, în organizarea de evenimente care au marcat LUNA PENTRU VIAŢĂ. În acest sens, în luna martie, parohia noastră a organizat mai multe activităţi. Duminică, 17 martie, ora 18:00 la Biserică, a avut loc expunerea FAMILIA ESTE PENTRU NOI, unde s-a prezentat situația cu care se confruntă familia și căsătoria și am discutat despre valoarea vieţii şi a familiei. Alt eveniment realizat împreună cu Biroul Pro Vita al Protopopiatului Botoşani, Inspectoratul Școlar Județean și Asociaţia Tineretul Ortodox Român, Filiala Botoşani, a fost MARŞUL PENTRU VIAȚĂ, sâmbătă, 23 martie, ora 14:00, când am parcurs traseul stabilit, împreună cu ceilalți credincioşi de la parohiile din municipiul Botoșani”, a spus preotul paroh Ioan Alupoaiei.

Expoziția „Fiecare viață este un dar” încheie activitățile derulate în „LUNA PENTRU VIAŢĂ”. Câștigătorii premianți ai expoziției de anul acesta sunt: Vasilcău Cleopa-Ioan, Ulman Teodora și Vasilcău Iustin-Emilian. „Prin această expoziție și prin celelalte activități desfășurate, atât la noi în parohie cât și în toată țara, s-a dorit afirmarea valorii persoanei umane, apărarea dreptului la viaţă al copiilor nenăscuţi şi al persoanelor bolnave, eliberarea omului de tot ce îl distruge sau alienează”, a mai declarat părintele Ioan.

Biserica Ortodoxă susţine familia tradiţională şi valorile acesteia, ca temelie a unei societăţi solide şi sănătoase, orientează inimile spre o cultură a vieţii, punând capăt avorturilor şi arătând societăţii că nu este indiferentă la aceste vieţi curmate, la trauma suferită de multe femei și, nu în ultimul rând, afirmă dreptul la viață al copiilor care încă nu s-au născut.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page