ImportantLocal

LOCAL | Controale încrucișate în toate spitalele!

De astăzi încep controalele în toate spitalele din România. Mai exact, se vor verifica stocurile de medicamente, planificările medicilor, dar și condiţiile igienico-sanitare. În plus, spun autoritățile acolo unde se vor găsi nereguli vor fi aplicate și sancțiuni.

Controalele ar urma să fie făcute de specialiști din două județe în al treilea județ. “Pregătim cu mare atenție aceste controale încrucișate, compartimentele de control, integritate sunt alături de noi”, a spus ministrul Achimaș Cadariu.

El a afirmat că se gândește la instituirea unor registre în care să se marcheze cazurile de boli transmisibile, dar și complicațiile care apar în tratamentul unor pacienți.

“Ne gândim la instituirea unor registre (…). Spitalele să aibă registre în care să marcheze aceste cazuri de boli transmisibile, de situații neobișnuite, precum și complicațiile care apar în tratamentul unor pacienți, astfel încât directorii de DSP să meargă proactivi săptămânal și să poată verifica ei înșiși aceste registre, dincolo de raportarea care se pune. Gândim acest mod de a merge către pacienții noștri prin intermediul mecanismelor de inspecție și control pe care le avem”, a precizat Achimaș-Cadariu.

Totodată, el a făcut public rezultatul celor două controale derulate anul trecut în spitale.

“Inspecția Sanitară de Stat a organizat în 2015 două acțiuni de control, una în luna martie, când au fost verificate 311 unități sanitare cu paturi. Au fost 240 de sancțiuni contravenționale, dintre care 183 de avertismente; două decizii de suspendare. În a doua perioadă de control au fost aplicate 129 de sancțiuni contravenționale, 77 au fost avertismente”, a arătat ministrul.

El a susținut că nu trebuie compromis procesul de descentralizare, întrucât acesta a fost gândit să aducă decizia mai aproape de oameni. “Trebuie să existe o mai bună colaborare între inspecție și supraveghere și o revizuire a procedurilor de lucru intern. Probabil că nici comunicarea instituțională nu funcționează întotdeauna așa cum trebuie”, a mai spus ministrul Sănătății.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page