În data de 20 mai 2017, Societatea de Ştiinţe Matematice – Filiala Botoşani, în parteneriat cu Liceul Tehnologic „Ştefan cel Mare şi Sfânt” Vorona, Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani, organizează a III-a ediţie a Concursului Interjudeţean de Matematică “MATE BT”.
Concursul se adresează elevilor din clasele III-VIII, din mediul rural.
Sunt invitaţi să participe câte doi elevi din fiecare an de studiu .
Concursul se va desfăşura sâmbătă, 20 mai, între orele 10,00-12,00, la Liceul Tehnologic „Ştefan cel Mare şi Sfânt” Vorona;
– elevii vor fi prezenţi în săli la ora 9.30;
– afişarea rezultatelor şi depunerea contestaţiilor între orele 14,00-15,00;
– festivitatea de premiere: ora 15,30 la Liceul Tehnologic „Ştefan cel Mare şi Sfânt” Vorona