EducatieLocal

LOCAL | Concurs Național de Creație Plastică ,,De la Suflet la Suflet, Sfintele Sărbatori de Pasti’’ – Ediţia a-V-a

Liceul Tehnologic Special ,,Ion Pillat,, din Dorohoi, jud.Botoșani, vă invită să participați la Concursul Național de Creație Plastică ,,De la Suflet la Suflet, Sfintela Sărbători de Paști,, ediția a V a, propus în CAEN 2015.
Concursul se adresează copiilor cu CES din clasele I-VIII, IX-XI, din Școlile Speciale și cei integrați în învățământul de masă, dorind să valorifice potențialul creativ,pe măsura puterilor acestora.
Secțiuni: pictură, grafică (desen), colaj, felicitări.
Nu se percepe taxă de participare.
Scopul concursului: implicarea în activități extrașcolare vizând integrarea și socializarea elevilor cu dizabilități.
Fiecare cadru didactic poate participa cu un număr de maxim 5 lucrări din aceeași secțiune, sau 5 lucrări din secțiuni diferite,respectând tema concursului.
Se vor acorda premiile I, II, III, mențiuni pe nivel de ciclu, la fiecare secțiune, diplome de participare tuturor elevilor participanți și cadrelor didactice îndrumătoare.
Înscrierea școlilor participante, primirea lucrărilor: 9 februarie- 29 martie 2015;
Jurizarea lucrărilor: 30 martie-6 aprilie 2015;
Stand expozițional la CCD Botoșani: 7 – 30 aprilie 2015;
Premierea participanților 10 aprilie 2015;
Expedierea diplomelor, adeverințelor de participare atât pentru elevi cât și pentru cadrele didactice îndrumătoare: 15 aprilie- 19 iunie 2015.

                            prof. Chiţac Iulia, e-mail: [email protected], tel. 0747488958

                            prof.Constantin Mihai, e-mail: [email protected], tel. 0745529426

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page