ImportantLocal

LOCAL | Concurs francofon on-line cu premii în valoare de 1000 de euro la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Botoşani

Miercuri, 10.06.2015, în sala Multimedia a Colegiului Naţional “Mihai Eminescu” Botoşani, a avut loc festivitatea de premiere a elevilor participanţi la cea de-a VIII-a ediţie a Concursului de civilizaţie francofonă „La Fourmi”.

La acest concurs, susţinut on-line, au participat în jur de 400 de elevi din liceu (clasele V-XI), dintre care au fost premiaţi 79 de concurenţi, cu premii în valoare de 4840 lei. Concursul este susţinut financiar de asociaţia umanitară franceză ASERB (Association de soutien des élèves roumains de Botoşani), al cărei preşedinte este dl. Jean Paul Noury. Sponsorul principal este dl. André Fleurance, membru al asociaţiei.

Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Botoşani are o colaborare cu ASERB de 13 ani, care se materializează prin apariţia anuală a revistei „La Fourmi”, revista în limba franceză a liceului, care a obţinut anul acesta locul I la concursul judeţean de reviste şcolare. Concursul, promovat de revista La Fourmi, este realizat în parteneriat cu CCD (Casa Corpului Didactic) Botoşani, ARPF (Asociaţia Română a Profesorilor de limba franceză), filiala Botoşani şi Centrul Europe Direct Botoşani.

Această activitate este iniţiată de profesorii de limbă franceză ai liceului, (Ingrid Cucu, Nicoleta Chiponcă, Elena Gutter şi Daniela Pintilei) şi este susţinută şi de alţi profesori din liceu (Chiriac Cristina, Oltean Ştefan, Tamara Săvescu, Bălăucă Cristina). Elevii din echipa La Fourmi sunt elevi de clasa a XI-a (Pînzaru Ioana, Ungureanu Ioana-Francesca, Brumă Georgiana-Iuliana, Puşcaşu Ioana-Alexandra) şi a XII-a (Sorohan Ştefana-Iuliana, Toma Florentina).

Elevii au putut participa la acest concurs datorită programului creat de informaticianul liceului, Acatincăi Robert.

eminescu- concurs- francofon-elevi eminescu- concurs- francofon-elevi 1 eminescu- concurs- francofon-elevi 2

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page