Politic

LOCAL | Comunicat – Grupul Parlamentarilor PNL Botoșani: “Asistăm o batjocură fără precedent la adresa partidului”

“Având în vedere acțiunile publice pe care un grup de liberali continuă să le facă împotriva partidului și a liderilor acestuia și luând act de atacul direct la adresa noastră, respectiv mesajul inscripționat pe una dintre pancarte “deputați și senatori, rimează cu trădători” facem următoarele precizări:

Este inadmisibil de tolerat campania denigratoare dusă de un grup izolat de membri, care aduce grave prejudicii de imagine Partidului Național Liberal. În numele principiilor și valorilor care guvernează acest partid, suntem nevoiți să luăm atitudine față de mocirla în care respectivii vor cu orice preț să târască partidul. Este intolerabil comportamentul unora care își permit să vorbească în numele tuturor liberalilor și să își aroge titlul de liberali adevărați, când singurul lor scop este de a distruge și de a dezbina.

Asistăm, de ceva timp, la o batjocură fără precedent la adresa partidului și a conducerii implicit, iar aceste ultime acte de așa- zis protest ne determină să luăm poziție fermă și radicală față de cei care, cu nonșalanță, provoacă circ public și ating grav imaginea PNL.

Considerăm, că prin demersurile lor, acei câțiva membri PNL se situează înafara statutului ce guvernează partidul nostru, astfel că ne rezervăm dreptul de a propune forurilor decizionale județene excluderea acestora din PNL.”

 

Grupul Parlamentarilor PNL Botoșani

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page