LOCAL | Combaterea CONTRABANDEI și EVAZIUNII FISCALE – prioritate a I.P.J.Botoșani
În primele 9 luni ale anului 2013 constatarea infracţiunilor de evaziune fiscală a înregistrat un trend ascendent, de la 141 în anul 2012 la 168 în perioada evaluată, ( +27, procent +19,14 %), iar din punct de vedere al finalităţii judiciare, într-un număr de 52 cazuri (faţă de 37) au fost formulate propuneri de sesizare a instanţei de judecată (+15, procent +40,54%).
Numărul persoanelor cercetate pentru asemenea fapte a crescut de la 91 la 158, (+67 persoane, procent + 73,62%).
Au fost continuate activitățile în conformitate cu Planul Judeţean Comun de Prevenire şi Combatere a Evaziunii Fiscale, iar în cele 5 domenii prioritare reglementate de H.C.S.A.T. 69/2010, specifice Județului Botoșani, au fost înregistrate următoarele rezultate la nivelul Inspectoratului:
- au fost indisponibilizate 2.093.283 bucăți țigarete, în valoare de peste 3.100.000 lei;
- au făcut obiectul măsurilor asiguratorii bunuri în valoare de 6.858.510 lei;
- 16 persoane au fost cercetate în stare de reținere, 3 persoane în stare de arest preventiv;
- au fost aplicate 1.524 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 503.300 lei;
În perioada analizată, la propunerea organelor de cercetare penală, unitățile de parchet au întocmit și promovat în instanță 39 (+27) rechizitorii pentru evaziune fiscală sau infracțiuni conexe acesteia.
Contrabanda
Au fost oganizate și coordonate 8 acțiuni în cadrul cărora au fost constatate 47 infracțiuni, au fost confiscate bunuri în valoare de 364.436 lei, precum și numerar în sumă de 1.557 lei, fiind aplicate 178 sancțiuni contravenționale în valoare de 31.880 lei.
În total, în primele 9 luni 2013, au fost constatate 121 infracţiuni de contrabandă, fiind cercetate 91 de persoane.
În cauzele penale instrumentate, au fost indisponibilizate 1.513.280 ţigarete (75.664 pachete, +27.857) şi 11 autovehicule folosite la săvârşirea faptelor de contrabandă.
Pentru combaterea traficului și comerțului ilegal cu țigarete, au fost aplicate 745 sancțiuni contravenționale prevăzute de Legea nr. 12/1990, în valoare de 276.500 lei și s-a dispus confiscarea cantității de 139.580 (6979 pachete) țigarete de provenienţă Republica Moldova şi Ucraina.
Comunicat al I.P.J.Botoșani