ImportantLocal

LOCAL | Colectarea fondului şcolii ar putea fi pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 2 ani

Colectarea fondului şcolii ar putea fi pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 2 ani, iar pedepsele ajung la 3 ani de închisoare dacă banii sunt ceruţi chiar de membrii consiliului de administraţie al şcolii, potrivit unei iniţiative depuse de deputatul Cornel Comşa, la Camera Deputaţilor.

Propunerea legislativă amendează Legea nr. 1/2011 şi prevede că darea sau colectarea de fonduri pentru unităţile de învăţământ, în alte condiţii decât cele prevăzute de art. 108 alin. (1) din Legea nr. 1/2011, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani. Aceste pedepse ar viza asociaţiile de păriniţi.

Iniţiativa prevede sancţiuni mai mari în cazul în care donaţiile sunt cerute chiar de către membrii consiliului de administraţie. Astfel, “solicitarea de către membrii consiliului de administraţie a unităţilor de învăţământ sau de către cadrele didactice, personalul auxiliar sau nedidactic, a unor sume de bani cu titlu de donaţie sau sponsorizare elevilor, persoanelor care exercită o autoritate părintească sau sunt tutori constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 an la 3 ani precum şi cu interzicerea dreptului de a mai face parte din structuri de conducere, administrare sau control a persoanelor juridice”, potrivit proiectului de lege.

Comşa (ND) susţine, în expunerea de motive, că Legea educaţiei stabileşte foarte vag răspunderea juridică şi prevede puţine pedepse, astfel că amendarea Legii nr. 1/2011 vizează introducerea unor sancţiuni penale care „să stopeze acest fenomen prin pedepsirea acelora care derulează operaţiuni prin care învăţământul de stat nu mai este gratuit”.

În prezent, prin intermediul asociaţiilor de părinţi „constituite de obicei din părinţi docili şi ascultători conducerii unităţii de învăţământ, se strâng sume de bani care sunt administrate direct şi arbitrar de către directorul şcolii”, eludându-se astfel şi dispoziţiile legii privind achiziţiile publice şi transparenţei decizionale şi informaţionale, arată expunerea de motive.

Potrivit expunerii de motive, deşi învăţământul gratuit este prevăzut în Constituţie şi în Legea educaţiei naţionale, în momentul de faţă, nu există sancţiuni care să pedepsească încălcarea legii, elevii şi a părinţii fiind supuşi în continuare la cheltuieli ce depăşesc obligaţiile şi bugetul familial al acestora.

Sursa: mediafax.ro

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page