Local

LOCAL | Colectare selectivă în campania “Let’s Do It, Romania!”, la Botoșani

Botoșănenii sunt invitați, cu mic, cu mare, sâmbătă, începând cu ora 9.00 la marea curățenie organizată în cadrul campaniei “Let’s Do It, Romania!”, cea mai  ambițioasă mișcare civică din istorie.  Obiectivul numărul 1 al campaniei de anul acesta este ca într-o singură zi, în toată țara, să iasă la curățenie UN MILION de voluntari. Asta înseamnă cel puțin 20.000 de voluntari la nivelul  județului Botoșani.

Trebuie precizat că pentru prima dată de când se organizează campania “Let’s Do It, Romania!”, colectarea deșeurilor de către voluntari se va face selectiv. Voluntarii vor ridica, sâmbătă dimineață, de la Garda de Mediu Botoșani (Calea Națională) precum și de la Agenția pentru Protecția Mediului Botoșani (Bulevardul Mihai Eminescu) saci și mănuși în funcție de numărul grupului din care fac parte.

Colectarea se va face în saci diferiți în funcție de tipul deșeurilor după cum urmează: hârtie, plastic, aluminiu. Odată terminată zona, liderul desemnat al grupului de voluntari va comunica numărul sacilor colectați, zona și numărul voluntarilor prezenți.

În județul Botoșani, ediția 2018 „Let’s Do It, Romania este posibilă datorită implicării active a Instituției Prefectulu și a structurilor locale aparținând Ministerelor Mediului, Educației Naționale, Apelor și Pădurilor, Turismului, Afacerilor Externe, Apărării Naționale, alături de Primăria Botoșani, Jandarmeria Română, Administrația Națională a Penitenciarelor, Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România și Asociația Municipiilor din România. Partenerul principal al campaniei este Kaufland România, alți parteneri fiind S.C Admir S.R.L., asociațiile Buzzmedia, Papucul Doamnei, Optim și Centrul Europe Direct din Botoșani.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page