Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani a semnat astăzi un contract de colaborare cu Centrul Regional de Instruire “Spectrum”, din Regiunea de Nord a Republicii Moldova.
Acesta va facilita realizarea proiectelor educaţionale între instituţiile de învăţământ dintre cele două regiuni, între profesori şi elevi, pentru a se cunoaşte mai bine unii pe alţii şi pentru a creşte eficienţa în domeniul educaţiei.
Cei doi parteneri, reprezentaţi de inspectorul general al IŞJ Botoşani, prof. Mihaela Huncă şi directorul Executiv al Centrului Regional de Instruire “Spectrum”, din Regiunea de Nord a Republicii Moldova, Sergei Culibaba, vor elabora un viitor un plan de activitate.
Departamentul de Relaţii Internaţionale şi Atragerea Investiţiilor din cadrul Consiliului Municipal Bălţi, din Republica Moldova colaborează cu judeţul Botoşani din anul 1998, însă cu Inspectoratul Şcolar a semnat primul acord abia astăzi.
Parteneriatul vine în aşteptarea deschiderii liniilor de finanţare a programelor transfrontaliere România – Republica Moldova