ImportantLocal

LOCAL | Ceremonii de “Rostire solemnă a numelor eroilor căzuţi în Primul Război Mondial”

Ministerul Apărării Naționale organizează vineri, 26 august, în premieră, ceremonii de “Rostire solemnă a numelor eroilor căzuţi în Primul Război Mondial”, dedicate împlinirii a 100 de ani de la intrarea României în război.

Astfel, de la ora 10.00, în 100 de cimitire sau monumente ale eroilor de pe întreg teritoriul țării (detalii la http://www.mapn.ro/evenimente/1369_Ceremonii-militare-pentru-comemorarea-eroilor-din-Primul-R%C4%83zboi-Mondial) vor avea loc, simultan, slujbe de pomenire, iar personalităţi militare, ale vieţii culturale, politice şi sociale, militari răniţi în teatrele de operaţii și cetăţeni vor da citire, succesiv, unor liste ce cuprind nume de eroi.

Garnizoana Botoşani, în parteneriat cu Instituţia Prefectului, organizează pentru prima dată un eveniment în acest scop vineri, de la ora 10.00, în Piaţa 1 Decembrie din Centrul Istoric.

Botoşănenii sunt invitaţi alături de oficiali ai administraţiei locale, reprezentanţi ai forţelor armate şi structurilor MAI, feţe bisericeşti şi politicieni, să participe la ceremonia care se va desfăşura în faţa Monumentului Eroilor din Primul Război Mondial.

Evenimentul va cuprinde un ceremonial religios, un moment de reculegere şi depunere de coroane şi jerbe de flori dar vor fi aprinse şi candele.

Reprezentanţii structurilor armate, veterani de război, membri ai Cultului Eroilor vor rosti solemn numele a 300 de eroi căzuţi pe fronturi.

Ministerul Apărării Naționale îi invită pe cetățeni să asiste la toate aceste activități și să-i comemoreze împreună pe eroii Primului Război Mondial.

* * *

Chiar dacă au murit pe fronturile din țară sau în lagărele de prizonieri, România Întregită are la bază sacrificiul eroilor care au pus mai presus binele naţiunii faţă de binele lor personal. Peste 330.000 de militari români au pierit în urma acestei conflagrații mondiale, iar aproximativ 76.000 au rămas invalizi. Acestora li se adaugă victimele din rândul populației civile care au fost răpuse de boli, foamete sau care au fost executați de trupele de ocupaţie.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page