Local
LOCAL | Ceremonie militară pentru bustul col. Victor Tomoroveanu

La iniţiativa Asociaţiei Cultul Eroilor „Regina Maria”, filiala Botoşani, prefectul judeţului, Dan Şlincu, a aprobat organizarea unei Ceremonii militare de dezvelire a bustului Col. Victor Tomoroveanu.
Evenimentul va avea loc în data de 19 decembrie, începând cu ora 12:00 şi va cuprinde prezentarea onorului militar, intonarea Imnului de stat, prezentarea, de către col. Gheorghe Timofte, preşedintele Asociaţiei Cultul Eroilor, a semnificaţiei evenimentului şi a biografiei col. Tomoroveanu dar şi depuneri de coroane.
La eveniment va participa prof.univ.dr. Magda Teodorescu, strănepoata col. Tomoroveanu.
Bustul a fost realizat cu fonduri din bugetul local al municipiului Botoşani.