LOCAL | Centru de promovare turistică înființat la Vorona
Din această toamnă, la Vorona funcționa un Centru de informare turistică prin intermediul căruia turiștii, tour-operatorii și agențiile de turism vor avea posibilitatea de a obține informații despre obiectivele de interes și cu potenșial touristic din zonă.
Acesta a fost construit printr-un proiect finanțat prin Axa III a Programului Național de Dezvoltare Rurală, Măsura 41.313 ”Încurajarea activităților turistice”, accesat de GAL Valea Siretului de Sus și are o valoare de 56.651 euro, fonduri 100% nerambursabile. Beneficiar este comuna Vorona.
Ridicată pe un teren în suprafață de 661 mp, aflat în centrul comunei Vorona, construcția se încadrează în aspectul arhitectural al zonei, având totodată un aspect modern care să corespundă standardelor actuale.
Prin înființarea Centrului de informare turistică Vorona se are în vedere promovarea tradițiilor culturale din teritoriul rural al GAL Valea Siretului de Sus, facilitarea accesului turiștilor la evenimente, festivaluri culturale tradiționale, serbări folclorice, ateliere meșteșugărești și la expoziții cu obiecte tradiționale.
“La noi în Botoșani turismul este mai puțin dezvoltat. Dar sunt anumite zone și aș scoate în evidență această zona- Vorona-Tudora-Oneaga- în care se poate dezvolta turismul clasic și cel religios, având în vedere obiectivele și rezervațiile de aici. Acest centru este primul pas pe care îl facem pentru a dezvolta zona, apoi vom marca și anumite trasee. Aici vor fi înființate stâne model, la inițiativa unor fermieri care și-au exprimat intenția, se vor organiza drumeții cu trăsura, călare…” a declarat Aurel Lesuc, directorul general al Asociației Grupul de acțiune Locală (GAL) Valea Siretului, Botoșani.
La toate aceste acțiuni vor contribui și elementele de marketing al serviciilor turistice, prin realizarea unui web-site de promovare turistică, panou de informare cu harta teritoriului cu principalele puncte de atracție turistică, panouri indicatoare, broșuri, pliante și ghiduri de informare turistică.
Frumusețea peisajului, diversitatea gastronomică, tradițiile, ospitalitatea locuitorilor, existența de atracții turistice pe un spațiu restrâns justifică necesitatea creșterii promovării și informării turistice în zonă. Moștenirea tradițional-culturală puternic conservată, spațiile cadrului natural reprezintă surse potențiale de dezvoltare a arealului turistic.
Nivelul redus de promovare a zonelor turistice, dar și a serviciilor acestui domeniu de activitate îngreunează accesul la aceste informații, în special în zonele rurale. În acest sens, informarea, promovarea și dezvoltarea serviciilor turistice constituie un aspect esențial pentru dezvoltarea turismului rural.
“Acest centru reprezintă un fel de vis al nostru, al celor de la Vorona, despre care am discutat vreo două generații, dar nu s-a putut realiza. Prin această Asociație GAL am putut obține mai multe finanțări, inclusiv pentru acest obiectiv. Astfel vom promova resursele turistice ale Voronei și celorlalte 7 comune care fac parte din GAL, atât de bogate, de variate și apreciate de cei care ajung să le cunoască. Ceea ce atrage atenția este înfățișarea sa. Noi suntem o comună cu valori tradiționale, așa că am gândit că am putea atrage atenția și prin modul cum arată sediul și, împreună cu un arhitect, am decis să construim o casă țărănească, model autentic, cu cerdac și acoperiș cu șindrilă… Este primul punct de atracție și astfel am reușit să conservăm un model de casă țărănească autentică, care să arate generațiilor viitoare ce cuib de casă știau țăranii de altădată să ridice, în simplitatea lor! Și până acum a existat interes din partea turiștilor, însă, cu ajutorul mijloacelor moderne de informare, vom crește acest fenomen!” spune primarul comunei Vorona, Aurel Ștefan.