Cel mai longeviv festival din Moldova, “Satule, Mândră Grădină” a ajuns anul acesta la a XXXVIII-a ediţie. Timp de două zile, 80 de interpreți de muzică populară de toate vârstele s-au întrecut pe scena Casei de Cultură din Bucecea, acolo unde ieri, la festivitatea de premiere, au participat și oficialitățile județului: prefectul Dan Șlincu, subsecretarul de stat Angel Gheorghiu și Mioara Paula Jurgiu dar și parlamentarii PSD Doina Federovici și Marius Budăi.
După preselecţii au rămas aproximativ 50 de concurenți iar cei mai buni au plecat acasă cu premii. Misiunea juriului nu a fost deloc ușoară, pentru că majoritatea concurenţilor au fost bine pregătiţi, festivalul fiind unul foarte apreciat la nivel naţional şi chiar internaţional.
Iată premiile:
Categoria 9-12 ani:
PREMIUL I – SOBACHI GABRIEL
GRUMEZA TEODORA
OBADĂ RAUL
PREMIUL II – NEAGU TEODORA
PĂDUREŢ-NECHIFOR ELLA-ALEXANDRA
STANISLAV CHIRIAC
PREMIUL III – ŞEREMET ELISABETA
AIACOBOAIE SABRINA
MENŢIUNE – OPAEŢ ANASTASIA
SOBAN PATRICIA
Categoria 13 – 15 ani
PREMIUL I – NETEDU ANDRADA-PETRONELA
PREMIUL II – TETREAG GABRIEL
PREMIUL III – BURUIANĂ ANCA-PATRICIA
TODIRIŞCĂ SABRINA-FLORENTINA
MENŢIUNE – LESUC FLAVIA
Categoria 16 – 18 ani
PREMIUL I – SPĂTARU ALINA-ANIŞOARA
CALANCEA ANA-MARIA
PREMIUL II – CREŢU GEORGIANA
PREMIUL III – DANDEA MARIA
MENŢIUNE – PRUNDEANU CRINA-GABRIELA
Categoria 13-18 ani – instrumental
PREMIUL I – ROBA VLĂDUŢ
PREMIUL II – CĂRĂMIDARIU ŞERBAN-SEBASTIAN
PREMIUL III – ONOFREI DANIEL
MENŢIUNE – MARICIUC ANDREI-ALEXANDRU
Categoria 19 – 39 ani – vocal
PREMIUL I – DRĂGAN TATIANA
BELECCIU CONSTANTIN
PREMIUL II – ANDRONOVICI COSTEL
MENŢIUNE – PENCIUC DIANA
Categoria rapsozi populari
PREMIUL I – SĂNDUC VALENTIN – vioară
PREMIUL II – BĂLĂUCĂ TRIFAN
PREMIUL III – MICLIUC IANCU
Tarafuri
PREMIUL I – Taraful “DOINA SIRETULUI” – Bucecea
– Taraful “FLUIERAŞ” – Vaslui
Manifestarea a avut loc ]n perioada 20-21 mai 2017 și a fost organizată de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani, instituţie de cultură aflată în subordonarea Consiliului Judeţean Botoşani, în parteneriat cu Primăria şi Consiliul Local Bucecea şi Centrul Cultural Bucecea.
După festivitatea de premiere, în faţa Casei de Cultură a avut loc un spectacol în care cap de afiş au fost Valentina Lulciuc şi Ovidiu Someş Purdea.
One Comment