Zilnic, cursul valutar ne afectează viaţa indiferent dacă vorbim de plata chiriilor, a ratelor sau a abonamentelor la TV ori telefoanele mobile. În cazul în care dorim să ne luăm o casă, observăm că acelaşi preţ în euro de acum trei ani are o cu totul altă valoare acum în lei. Pentru a realiza o comparaţie, am luat cursul valutar mediul anual din 2016, moment în care PSD a ajuns la guvernare, şi cursul valutar oficial de ieri, care este cel înregistrat miercuri 23 ianuarie, deoarece pe 24 ianuarie băncile au fost închise.
Astfel, cursul euro mediul din 2016 a fost de 4,49 de lei iar cel de ieri de 4,75 de lei. Am luat în calcul în cadrul experimentului nostru valoarea unei chirii de 250 de euro, a unui apartament de 40.000 de euro, a unui abonament TV de 10 euro şi a unei rate în valoare ce 300 de euro. În 2016, plătitorul de chirie scotea din buzunar suma de 1.122 de lei însă anul acesta scoate 1.187 de lei, cu 65,5 lei în plus, ceea ce într-un an se traduce într-o chirie în plus. Pentru un apartament de 40.000 de euro diferenţa la schimbul valutar este mult mai consistentă. Dacă în 2016 scotea din buzunar 179.600 de lei, acum îi mai trebuie 10.400 de lei în plus, deaorece echivalentul a 40.000 de euro este 190.000 de lei. La o rată de 300 de euro, diferenţa este de 78 de lei, de la 1.347 de lei în 2016 la 1.425 de lei acum.
Şi la o scară mai mică se simte creşterea, cum ar fi un abonament de 10 euro, care atunci era de 44,9 lei, iar acum e de 47,5 lei. Diferenţele ar putea părea relativ mici dar dacă ne închipuim că o persoană plăteşte chiria, abonamentul TV şi mai are şi rata, vorbim de o diferenţă de 146 de lei în condiţiile în care, este posibil ca salariul acesteia să nu fi crescut în acest interval. Despre această creştere accelerată a euro şi despre cum ar trebui să acţionăm în favoarea noastră ne vorbeşte unul dintre specialiştii care cunoaşte realitatea din mediul de business.
„Aş recomanda celor cu chirii să-şi facă contractele în lei, asta ar fi un sfat foarte bun pentru ei. Situaţia actuală este generată de creşterile salariale aleatorii în sectorul public, a pensiilor speciale şi a altor plăţi. În opinia mea, cursul valutar este sub un atac speculativ, cu siguranţă piaţa va regla cursul leului. Avantaje sunt în prezent pentru cei care exportă, în schimb pentru anteprenorii care produc şi vând în România nu sunt aceleaşi avataje. De exemplu, dacă o multinaţională are salariile negociate în lei, pentru ea este un câştig. Achiziţia unei case în acest moment este sigur o provocare pentru că ratele vor creşte pentru cei cu credite în euro şi salarii în lei. Vorbim de o inflaţie de tip cantitativ, o creştere bruscă care nu a ţinut pasul cu creşterea productivităţii şi a investiţiilor”, a declarat Marius Alexa, profesor asociat la Universitatea Al. I. Cuza, în cadrul Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor din Iaşi.
Pe una dintre reţelele de socializare, unul dintre profesorii de la Academia de Studii Economice din capitală prezintă situaţia într-o manieră ceva mai categorică.
„Bursa gâfâie. Bruma de fonduri de investiţii străine care mai plasau nişte capitaluri pe aici îşi ia tălpăşiţa când vede cum se depreciază leul. Fug şi mai abitir când văd cum ne taxăm aberant principalele afaceri listate pe bursă. Sau când demolăm fondurile private de pensii. Fuga capitalurilor din România (cele volatile) alimentează în plus slăbiciunea leului. Leul miaună… Românul pune şi el umărul la depreciere. E panicat! Nu mai înţelege nimic. Cumpără cu bruma de lei de-i are strânşi valută şi face rezerve. Are rate. Are multe bunuri de folosinţă îndelungată de cumpărat încă. Preţul lor e în altă monedă decât leu. Doar vin din import. Leul slăbeşte LEUL, e pisică. Nu avem buget. Nici nu prea putem avea dacă nu punem o creştere a PIB astronomică. Imposibil de atins după ce ciclul economic s-a reversat. Continuăm cu prostiile. Cu aberaţiile. Cu ostilitatea. Cu negarea. Cu infatuarea. Şi asta duce la deprecierea leului”, scrie profesorul Cristian Păun, de la Academia de Studii Economice Bucureşti, pe contul său de Facebook.
Conform BNR, un euro a mai crescut ieri cu o zecimală, ajungând la 4,76 de lei.
O analiză făcută de www.ziaruldeiasi.ro