ImportantLocal

LOCAL | Casa lui Enescu din Mihăileni refăcută și cu ajutorul localnicilor. FOTO!

Au făcut clacă și au ajutat la reconstruirea Casei lui George Enescu ​din Mihăileni​ județul Botoșani.

Locuitorii comunei în care compozitorul și-a petrecut o parte din vacanțele copilăriei au înțeles că imobilul care a devenit subiect național este important pentru comunitatea lor, așa că au pus umărul la lucrările de reabilitare a casei. Echipei de meșteri din Hilișeu Horia li s-au alăturat oameni de-ai locului care au ajutat la tencuirea în stil tradițional, cu lut, a pereților casei.

“ Am avut mână de ajutor de aici, din sat, dar și din satele învecinate. Când a fost vorba de clacă, au venit… Au fost în total peste 55 de oameni. Am avut și fanfară…a fost frumos.” a spus Iulică Ovidiu, șeful echipei de constructori

O altă echipă din Maramureș lucrează la acoperișul imobilului, realizat din șindrilă.

Lucrările de reabilitare ar putea fi finalizate în luna octombrie, spun constructorii, numai dacă vor exista și fondurile necesare.

La lipit a doua oară nu e problemă… mai putem aștepta cu banii. Mai mare cheltuială va fi când vor fi montate ferestrele, ușile, mai este de turnat trotuarul din jurul casei, de refăcut cerdacul…acolo trebuie bani serioși. Sperăm ca până la sfârșitul anului să finalizăm măcar 80%” a mai spus șeful de echipă.

Șantierul a fost vizitat, din nou, joi 6 august 2015, de oameni de cultură și artă, de Reprezentanți ai Asociației Nord, de prefectul Costică Macaleți și primarii comunelor învecinate- Hilișeu Horia și Cândești, care au deschis, aici, cea de-a doua ediție a Festivalului Zilele Nordului cu un concert susținut de cvaretul Nuages din Cluj, atât la Mihăileni, cât și la Liveni și Darabani.

Noi am decis să dedicăm fiecare ediție a Festivalului Zilele Nordului unui bun cultural al regiunii și în acest an l-am ales pe Enescu, cu rădăcini atât la Mihăileni cât și la Liveni, cu povești multe în această zonă a țării. Raliindu-ne și noi demersurilor de salvare a casei de la Mihăileni am decis că este foarte potrivit să începem aici Festivalul pentru că aici este cea mai mare nevoie de atenție în acest moment.E un proiect ambițios, nu e o simplă transformare a unei case cu istorie într-o casă memorială, ci un proiect de transformare a sa într-o Academie de muzică pentru artiști rezidenți străini și tineri de aici care să studieze muzica lui Enescu, muzica în general și artele vizuale.

Festivalul nostru nu este un scop în sine, ci este o metodă de a atinge scopuri mai înalte. În acest an am strâns bani și material de construcție pentru reabilitarea Casei lui Enescu de la Mihăileni și pentru a continua lucrările începute anul trecut la Darabani, unde, într-un vechi conac, am înființat Muzeului Nordului.

Am reușit deja să atragem donații de aproape 5000 de euro, dublu față de anul trecut. Parte din donații sunt în materiale de construcții sau în produse finite: compania Cemacon oferă o cantitate importantă de materiale de construcții pentru Casa Enescu, alți sponsori au produs vitrine pentru Muzeul Nordului, iar mai multe persoane private au făcut donații în bani pentru cele două proiecte”, declară Alex Teioșanu, co-fondator al Asociației Nord și al festivalului.

​Proiectul de reabilitare a Casei lui George Enescu de la Mihăileni, inițiat acum câțiva ani de către Societatea Internațională “George Enescu” din Viena, Ordinul Arhitecților din România și Fundația Pro Patrimonio, își propune salvarea casei și tra​n​sformarea ei într-o Academie de muzică​. ​

Sperăm ca această Academie de muzică și arte vizuale să ne facă din nou cunoscuți, asta va amprenta Mihăileniul și îl va pune din nou pe harta culturală a României. Sperăm să avem csucces cu un proiect prin care vrem să dotăm acest centru, cu bani de la uniunea Europeană. Și poate îi vom determina și pe turiști să treacă pe aici. Având trafic și vad, speră să redevenim ceea ce am fost, un târg comercial excelent! “ a declarat primarul comunei Mihăileni, Laurențiu Barbacaru.

casa-mihaileni-enescu-restaurare-cvartet-teiosanu (30)

casa-mihaileni-enescu-restaurare-cvartet-teiosanu (11) casa-mihaileni-enescu-restaurare-cvartet-teiosanu (12) casa-mihaileni-enescu-restaurare-cvartet-teiosanu (10) casa-mihaileni-enescu-restaurare-cvartet-teiosanu (9) casa-mihaileni-enescu-restaurare-cvartet-teiosanu (8) casa-mihaileni-enescu-restaurare-cvartet-teiosanu (7) casa-mihaileni-enescu-restaurare-cvartet-teiosanu (6) casa-mihaileni-enescu-restaurare-cvartet-teiosanu (5) casa-mihaileni-enescu-restaurare-cvartet-teiosanu (4) casa-mihaileni-enescu-restaurare-cvartet-teiosanu (3) casa-mihaileni-enescu-restaurare-cvartet-teiosanu (2) casa-mihaileni-enescu-restaurare-cvartet-teiosanu (13) casa-mihaileni-enescu-restaurare-cvartet-teiosanu (14) casa-mihaileni-enescu-restaurare-cvartet-teiosanu (15) casa-mihaileni-enescu-restaurare-cvartet-teiosanu (17) casa-mihaileni-enescu-restaurare-cvartet-teiosanu (16) casa-mihaileni-enescu-restaurare-cvartet-teiosanu (18) casa-mihaileni-enescu-restaurare-cvartet-teiosanu (19) casa-mihaileni-enescu-restaurare-cvartet-teiosanu (21) casa-mihaileni-enescu-restaurare-cvartet-teiosanu (20) casa-mihaileni-enescu-restaurare-cvartet-teiosanu (22) casa-mihaileni-enescu-restaurare-cvartet-teiosanu (28) casa-mihaileni-enescu-restaurare-cvartet-teiosanu (27) casa-mihaileni-enescu-restaurare-cvartet-teiosanu (26) casa-mihaileni-enescu-restaurare-cvartet-teiosanu (25) casa-mihaileni-enescu-restaurare-cvartet-teiosanu (24) casa-mihaileni-enescu-restaurare-cvartet-teiosanu (23)  casa-mihaileni-enescu-restaurare-cvartet-teiosanu (29) casa-mihaileni-enescu-restaurare-cvartet-teiosanu (31)

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page