Vectorul fiscal, reprezentând lista obligaţiilor fiscale pe anul 2018, va fi modificat din oficiu pentru contribuabilii care au calitatea de angajatori, se arată într-un comunicat al Agenţiei Naţională de Administrare Fiscală (ANAF).
“Pentru a veni în sprijinul contribuabililor și pentru a evita aglomerația la ghișee, având în vedere termenul scurt de depunere a declarației de mențiuni, modificarea vectorului fiscal pentru persoanele fizice și juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora va fi realizată de către adminstrațiile fiscale centrale competente, prin înscrierea contribuției asiguratorie pentru muncă”, informează ANAF. Ordinul președintelui ANAF care reglementează aceasta situație a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 1027/27.12.2017.
Începând cu 01.01.2018, contribuțiile sociale obligatorii sunt:
1. contribuţia de asigurări sociale datorată de către persoanele fizice care obţin venituri din salarii sau asimilate salariilor, iar în cazul persoanelor fizice şi juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora, numai pentru condiții deosebite de muncă sau pentru condiții speciale de muncă, după caz;
2. contribuţia de asigurări sociale de sănătate, datorată de către persoanele fizice care obțin venituri din salarii sau asimilate salariilor;
3. contribuția asiguratorie pentru muncă datorată de către persoanele fizice și juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora.