ImportantLocal

LOCAL | Caravana Filmului Accesibilizat pentru Nevăzători ajunge la Botoșani

Caravana Filmului Accesibilizat pentru Nevăzători va avea a cincisprezecea oprire la Botoșani, joi, 16 noiembrie, ora 14:00, la sediul Asociației Nevăzătorilor din Romania Filiala Botoșani, str. Săvenilor, nr. 10, unde vor fi proiectate filmele „Bacalaureat” (2016), regia Cristian Mungiu și „DOUĂ LOZURI” (2016), regia Paul Negoescu.

Caravana FAN la tine acasă va aduce nevăzătorilor 7 filme artistice dintre cele mai bune producții românești.

Acest proiect este organizat de Fundația Cartea Călătoare în parteneriat cu Asociația Nevăzătorilor din România și este finanțat de Administrația Fondului Cultural Național și de Centrul Național al Cinematografiei.

În cadrul caravanei vor fi proiectate filme artistice special accesibilizate pentru persoanele cu deficienţe de vedere. La intrarea în sala de proiecție, spectatorii nevăzători vor primi un set de căști în care vor auzi explicații suplimentare,  inserate între replicile actorilor din film. În cazul proiecțiilor care vor avea loc în cinematografe, nevăzătorii vor putea urmări filmul în aceleași condiții cu ceilalți spectatori văzători.

Explicațiile primite în căști vor descrie schimbările de scenă, mimica actorilor, felul în care sunt îmbrăcați și  gesturile mai  importante, astfel încât spectatorul nevăzător să înțeleagă cât mai bine acțiunea și să se integreze în atmosfera filmului.

Poate este surprinzător să vorbim despre filme artistice pentru nevăzători, dar printre ei sunt oameni care au văzut în trecut și  s-au bucurat de a 7-a artă.

Partenerii evenimentului: Hi Film Productions, Mandragora, Iadasarecasa, ActorieDeFilm, DaKINO Production.

Vă așteptăm la film, cu prietenii și familia!

 

Fundația Cartea Călătoare

 

http://www.fcc.ro

http://www.facebook.com/fundatiacarteacalatoare.

e-mail:office@fcc.ro

Telefon: 0237 214004

 

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conţinutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanţării, respectiv FCC.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page