LOCAL | Campanie pentru siguranța în trafic a căruțașilor
Luna aceasta, polițiștii din Botoșani au dat startul campaniei de prevenire a evenimentelor rutiere în care sunt implicați căruțași, prin dotarea acestora cu veste reflectorizante.
Pe lângă împărțirea a peste 300 de veste reflectorizante, polițiștii au transmis și recomandări cu privire la importanța deținerii acestora atunci când se circula pe timpul nopții sau în zilele în care vizibilitatea este scăzută, pentru a fi vizibili pentru ceilalți participanți la trafic.
Activitatea se desfășoară permanent, echipajele rutiere având mereu veste reflectorizante pe care le oferă conducătorilor de atelaje hipo.
Informații de background:
La nivel național, în primele 9 luni ale anului, s-au produs 229 de accidente rutiere grave în care au fost implicate vehicule cu tracțiune animală, soldate cu 31 de persoane decedate și 230 rănite grav.
Ce trebuie să știe conducătorii de atelaje:
– sunt interzise accesul și deplasarea vehiculelor cu tracțiune animală pe drumurile naționale, în municipii și pe drumurile la începutul cărora există indicatoare de interzicere a accesului,
– pe drumurile pe care le este permis accesul, vehiculele cu tracțiune animală trebuie să fie conduse pe acostament sau, în lipsa acestuia, cât mai aproape de marginea din dreapta a părții carosabile,
– atelajul trebuie să fie dotat cu: două dispozitive fluorescent-reflectorizante de culoare albă, în față și două dispozitive fluorescent-reflectorizante de culoare roșie, în spate, montate cât mai aproape de marginile exterioare ale vehiculului,
– trebuie să aplice pe harnașamentul animalului trăgător materiale reflectorizante pentru ca acesta să fie văzut cu ușurință de către ceilalți participanți la trafic,
– trebuie să aibă montate placuțele cu numărul de înregistrare în locuri unde sunt în permanență vizibile, una pe partea stângă și una la partea din spate a vehiculului.
Obligațiile căruțașului:
– să aibă asupra sa actul de identitate, certificatul de înregistrare, iar pe vehicul montate placuțele cu numărul de înregistrare,
– să nu conducă vehiculul când se află sub influența alcoolului, a produselor sau substanțelor stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora,
– să conducă animalele astfel încât acestea să nu constituie un pericol pentru el și ceilalți participanți la trafic,
– de la lăsarea serii până în zorii zilei sau atunci când vizibilitatea este redusă, să nu circule pe drumurile publice fără a purta îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante și fără ca vehiculul să aibă în partea din față un dispozitiv cu lumină albă sau galbenă, iar in partea din spate un dispozitiv cu lumină roșie, amplasate pe partea laterală stângă,
– să semnalizeze schimbarea direcției de mers cu brațul și să se asigure că din față sau din spate nu circulă vehicule cărora le poate pune în pericol siguranța deplasării,
– să nu oprească sau să staționeze pe partea carosabilă a drumului public,
– pe timpul opririi sau staționării pe acostament ori în afara părții carosabile, să lege animalele astfel încît acestea să nu poată intra pe partea carosabilă,
– să nu patrundă pe drumuri cu roțile vehiculului murdare de noroi,
– să nu transporte în vehicul persoane care stau în picioare.
O serie de măsuri de precauție trebuie să își ia și pasagerii din vehiculele cu tracțiune animală. Aceștia trebuie să nu urce într-un astfel de atelaj în situația în care conducătorul a consumat băuturi alcoolice, să nu stea în picioare sau deasupra încărcăturii și să coboare dacă se simt în pericol din cauza modului în care caruțașul conduce animalele.