Local
LOCAL | Campanie națională privind egalitatea de șanse
- În perioada 24-26 septembrie 2014 a avut loc Campania Naţională privind verificarea modului de respectare de către angajatori a prevederilor Legii 202/2002, privind egalitatea de şanse şi tratament între femei şi bărbaţi.
II.OBIECTIVELE CAMPANIEI
- Verificarea modului în care angajatorii respectă prevederile Legii 202/2002 republicată, care reglementează măsurile pentru promovarea egalităţii de şanse şi tratament între femei şi bărbaţi, în domeniul muncii şi defineşte termeni ca – egalitate de şanse între femei şi bărbaţi, discriminare pe criteriul de sex, discriminare directă, indirectă, hărţuirea şi hărţuirea sexuală, plată egală pentru muncă de valoare egală, acţiuni pozitive, discriminare multiplă.
- Eliminarea tuturor neconformităţolor constatate, prin dispunerea de măsuri obligatorii de intrare în legalitate.
- Creşterea prin prevenţie a gradului de conştientizare a angajatorilor asupra obligatiilor pe care le au pentru promovarea şi respectarea egalităţii de şanse şi tratament între femei şi bărbaţi, în relaţiile de muncă, cât şi a angajaţilor asupra drepturilor care decurg din lege pe aceeasi temă.
- Stabilirea măsurilor care se impun pentru interzicerea discriminării utilizate de către angajator, în legătură cu relaţiile de muncă. referitoare la
- anunţarea, organizarea concursurilor sau examanelor şi selecţia candidaţilor pentru ocuparea posturilor vacante din sectorul public sau privat
- încheierea, suspendarea, modificarea şi/sau încetarea raportului juridic de muncă ori de serviciu
- stabilirea sau modificarea atribuţiilor din fişa postului
- stabilirea remuneraţiei (pentru muncă de valoare egală, femeile şi bărbaţii au dreptul la salariu egal)
- beneficii, altele decât cele de natură salarială, precum şi la securitate socială
- informare şi consiliere profesională, programe de iniţiere, calificare, perfecţionare, specializare şi recalificare profesională
- evaluarea performanţelor profesionale individuale
- promovarea profesională
- aplicarea măsurilor disciplinare
- dreptul la aderare la sindicat şi la facilităţile acordate de acesta
- orice alte condiţii de perstare a muncii potrivit legislaţiei în vigoare.
- stabilirea măsurilor care se impun angajatorului:
- să asigure egalitatea de şanse şi tratament între angajaţi, femei şi bărbaţi, în cadrul relaţiilor de muncă de orice fel, inclusiv rin introducerea de dispoziţii pentru interzicerea discriminărilor bazate pe criteriul de sex în regulamentele de organizare şi funcţionare şi în regulamentele interne ale unităţilor,
- să prevadă în regulamentele unităţilor sancţiuni disciplinare, în condiţiile prevăzute de lege, pentru angajaţii care încalcă demnitatea personală a altor angajaţi prin crearea de medii degradante, de intimidare, de ostlitate, de umilire sau ofensatoare, prin acţiuni de discriminare,
- să informeze permanent angajaţii, inclusiv prin afişare în locuri vizibile, cu privire la drepturile pe care aceştia le au în ceea ce priveşte respectarea egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi în relaţiile de muncă
- cu privire la comportamentul nedorit existent la loul de muncă, definit drept hărţuire sau hărţuire sexuală,
- să informeze imediat după ce a fost sesizat autorităţile publice abilitate cu aplicarea şi controlul respectării legislaţiei privind egalitatea de şanse şi tratament între femei şi bărbaţi,
- cu privire la faptul că maternitatea nu poate constitui motiv de discriminare.
III. GRUPUL ŢINTĂ
Grupul ţintă al campaniei l-au reprezentat angajatorii din domeniul public şi privat.
Astfel, pe toată durata campaniei au fost verificaţi un număr de 22 angajatori din sectorul privat şi 4 angajatori din sectorul public, fiind aplicate trei sancţiuni cu avertisment şi dispuse 24 de măsuri.
Dintre deficienţele frecvent constatate enumerăm:
- lipsa introducerii în regulamentele de organizare şi funcţionare şi în regulamentele interne ale unităţilor şi instituţiilor controlate de dispoziţii pentru interzicerea discriminărilor bazate pe criteriul de sex;
- neprevederea de sancţiuni disciplinare în regulamentele interne, în condiţiile prevăzute de lege pentru angajaţii care încalcă demnitatea personală a altor angajaţi prin crearea de medii degradante, de intimidare, de ostilitate, de umilire sau ofensatoare, prin actiuni de discriminare;
- neinformarea permanentă a angajaţilor prin afişarea în locuri vizibile asupra drepturilor pe care aceştia le au în ceea ce priveşte egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi în relaţiile de muncă.