Anunturi

LOCAL | Campanie de informare derulată de jandarmii botoșăneni pentru o vacanță în siguranță

În perioada 14 – 21 iunie a.c., lucrători din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani vor desfăşura activităţi de informare a elevilor din instituţiile de învăţământ preuniversitar, cu privire la riscurile la care se expun pe timpul vacanţei, precum şi măsurile de autoprotecţie pe care le pot lua pentru a evita implicarea în situaţii neplăcute, atât ei, cât şi cei apropiaţi lor.

Elevii vor primi de la jandarmi pliante cuprinzând sfaturi şi recomandări pentru petrecerea în siguranţă a vacanţei, atât pe timpul când se află în localităţile de domiciliu, cât şi atunci când vor merge singuri în tabere sau împreună cu părinţii. Câteva clipe de atenţie pentru o vară în siguranţă!

DRAGI COPII, Vacanţa de vară este o perioadă în care sunteţi mai mult timp acasă, de multe ori fără supravegherea unui adult sau plecaţi în vacanţă, în alte localităţi.

Pentru siguranţa voastră, jandarmii botoşăneni va recomandă sa luaţi câteva măsuri de autoprotecţie:

• Trebuie să vă ştiţi numele complet, adresa şi numărul de telefon;

• Învăţaţi cum se încuie uşa de la intrarea în locuinţă şi cum se utilizează interfonul (dacă este cazul);

• Asiguraţi-vă că ştiţi să folosiţi telefonul şi, în caz de nevoie, vă puteţi suna părinţii, rudele sau alte persoane apropiate.

Daca sunteţi singuri acasă:

• Nu deschideţi niciodată uşa necunoscuţilor, chiar dacă vă spun ca sunt trimişi de părinţii voştri. Uşa trebuie sa fie mereu încuiată şi asigurată cu lanţul de siguranţă;

• Nu spuneţi nici unei persoane care sună la telefon ca sunteţi singuri acasă; • Sunaţi/mergeţi la un vecin de încredere în cazul in care vă este frică, vă simţiţi ameninţaţi sau aveţi o urgenţă;

• În caz de nevoie sunaţi-vă părinţii, rudele sau apelaţi numărul unic de urgenţă 112.

Atunci când intraţi pe Internet :

• Nu intraţi pe site-uri nepotrivite pentru vârsta voastră;

• Nu deschideţi email-uri, fişiere, pagini web pe care le primiţi de la persoane pe care nu le cunoaşteţi sau in care nu aveţi încredere. De asemenea, nu instalaţi programe pe care nu le cunoaşteţi;

• Nu daţi parola nimănui, cu excepţia părinţilor sau al celui care răspunde de voi;

• Fiţi atenţi la cei care vor să ştie prea multe. Nu daţi niciodată date personale (nume, adresa) sau fotografia celor cu care corespondaţi pe Internet . Nu stabiliţi întâlniri cu persoane pe care le cunoaşteţi doar de pe Internet;

• Aveţi încredere în instinctele voastre: daca cineva va face sa va simţiţi inconfortabil, ieşiţi de pe internet; • Niciodată nu achiziţionaţi produse de pe internet fără ştirea sau încuviinţarea părinţilor;

• Respectaţi mereu recomandările în privinţa navigării pe Internet date de părinţi sau profesori– ele sunt făcute pentru siguranţa voastră.

Daca ieşiţi la joacă:

• Înainte de a pleca undeva , cereţi voie părinţilor sau bunicilor, spunându-le unde mergeţi, cu cine, cum ajungeţi acolo şi când vă întoarceţi;

• Nu afişaţi la vedere cheia de la intrare în locuinţă, bani sau telefonul mobil;

• Încercaţi sa fiţi mereu cu copii de vârsta voastră şi evitaţi să vă jucaţi sau să mergeţi undeva singuri;

• Nu vă îndepărtaţi de locurile pe care le cunoaşteţi, s-ar putea să nu mai ştiţi să vă întoarceţi;

• Strada este periculoasă. Găsiţi alte locuri de joacă si staţi departe de stradă;

• Atunci când ieşiţi cu bicicleta sau rolele, aveţi mare grijă pe unde mergeţi. În nici un caz pe şosea. Aveţi grija sa nu fiţi loviţi de alte persoane şi să nu traversaţi strada decât pe la semafor sau pe la trecerea de pietoni, aşa cum aţi învăţat;

• Nu mergeţi singuri să cumpăraţi ceva, mai ales după lăsarea întunericului;

• Nu intraţi în scara blocului sau în lift cu persoane pe care nu le cunoaşteţi;

• Nu discutaţi cu persoane străine despre voi, cum vă cheamă, unde locuiţi;

• Nu plecaţi niciodată cu persoane străine, chiar daca îţi promit că vă vor da bani sau un cadou;

• Nu vă apropiaţi si nu urcaţi în autoturismele unor persoane necunoscute;

• Daca un copil mai mare sau adult se poarta urât cu voi, vă vorbeşte urât sau vă ameninţă, cereţi imediat ajutor de la cei din jur, chiar daca nu îi cunoaşteţi;

• Aveţi curaj să spuneţi NU necunoscuţilor.

Trebuie să ştiţi că pentru a scăpa de un pericol care vă ameninţă puteţi tipa, fugi sau chiar lovi.

Atunci când plecaţi cu părinţii/rudele în vacanţă:

• În locuri aglomerate, nu vă îndepărtaţi de părinţi/rude;

• Cereţi întotdeauna voie atunci când plecaţi undeva;

• Nu vă apropiaţi atunci când sunteţi singuri de lacuri, râuri, canale, piscine sau orice altă sursă de apă;

• Asiguraţi-vă că ştiţi numele, numărul de telefon al părinţilor/rudelor şi numele hotelului în care staţi;

• În cazul în care v-aţi rătăcit, nu încercaţi să vă căutaţi singuri părinţii.

Staţi într-un loc unde puteţi fi văzuţi. Apelaţi la un poliţist, jandarm, salvamar, o vânzătoare sau un adult însoţit de un copil.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page