LOCAL | Bugetul de stat pentru 2019 în Botoșani: autostrada Unirii, DN 28B Botoșani – Târgu Frumos, drumuri județene și comunale, amenajări hidrologice
Președintele PSD Botoșani Doina Federovici a anunțat astăzi că bugetul de stat pentru 2019 cuprinde o serie de investiții importante pentru infrastructura rutieră, hidrografică și hidrologică a județului Botoșani: autostrada Iaşi – Târgu Mureş; modernizarea drumului DN 28B, Botoșani-Târgu Frumos; reabilitarea mai multor drumuri județene și comunale, amenajarea râului Jijia pentru combaterea inundațiilor și a acumulării de pe Siret din zona Vârfu Câmpului.
„Vreau să îi asigur pe toți botoșănenii că bugetul de stat pentru acest an a fost construit astfel încât să fie alocate sume pentru obiectivele prioritare ale județului nostru. Astfel, vom avea în buget un capitol distinct pentru Autostrada Unirii, finanțare pentru modernizarea drumului DN 28B, Botoșani-Târgu Frumos.
În proiectul de buget publicat, județul Botoșani ocupă locul 4 pe țară la finanțarea cheltuielilor privind drumurile județene și comunale și locul 6 la sumele alocate pentru echilibrarea bugetelor locale.
Totodată continuă investițiile în amenajările hidrologice pentru combaterea inundațiilor din zona Dorohoi, acumularea Mihăileni și acumularea Vârfu Câmpului pentru creșterea calității alimentării cu apă a județului, continuarea lucrărilor pentru apărarea de mal a râului Prut în comuna Hudești”, a declarat Doina Federovici.
Bugetul de stat pentru 2019 este un buget al investițiilor, dezvoltării și creșterii, deplin sustenabil, construit pe realitățile anilor precedenți.
Alocările pentru bugetele locale sunt mai mari față de 2018, respectiv cu 5,4 miliarde de lei în plus pentru echilibrarea bugetelor locale. Astfel, pentru bugetul consiliilor județene vor fi alocați minim 400 de lei/locuitor și 1.200 de lei/locuitor pentru orașe/comune.
Totodată, în buget sunt prevăzuți toți banii pentru pensii și salarii, inclusiv majorările prevăzute în programul de guvernare, în legea salarizării unitare și în legea pensiilor.
„Pentru a elimina toate speculațiile din ultima perioadă îi rog pe cei din Opoziție să citească cu atenție Proiectul Bugetului de stat pentru acest an. Vor constata că vor fi finanțate toate investițiile de care am amintit. De asemenea, în proiectul bugetului de stat pentru acest an sunt prevăzute toate alocările financiare pentru continuarea celor 258 de obiective aprobate în cadrul etapei a doua a Programului Național de Dezvoltare Locală. Ne respectăm toate angajamentele față de botoșăneni”, a subliniat președintele PSD Botoșani.