Mult discutatele tichete de vacanță inițial, care s-au transformat în vouchere de vacanță și care au fost acordate abia în acest an, deși cadrul legislativ exista încă din 2009, vor înceta să mai existe de la 1 decembrie 2018. Asta deoarece prevederile art. 26 alin. 4 din Legea 153/2017 încep să-și producă efectele „Începând cu data de 1 decembrie 2018, ordonatorii de credite acordă, obligatoriu, o indemnizaţie de vacanţă. Modalitatea de acordare se stabileşte prin hotărâre a Guvernului.
La unele pensiuni nu se mai acceptă vouchere de vacanţă, deşi figurează pe lista unităţilor de cazare care acceptă o astfel de plată. Altele au deja toate camerele rezervate. „Hotelurile nu doresc să primească vouchere pentru că trebuie să trimită la decontare, pot să-şi primească banii după 2-3 săptămâni şi, de asemenea, este un comision de 1% care se plăteşte emitenţilor de vouchere”, spune Alin Burcea, Prim-vicepreşedinte Asociației Naționale a Agențiilor de Turism.
Modul în care se vor acorda indemnizaţiile urmează să fie stabilite printr-o Hotărâre de Guvern. Potrivit primelor informaţii vehiculate, indemnizaţia se va acorda în numerar înainte ca angajatul să plece în vacanţă, urmând ca acesta să aducă facturi sau documente doveditoare în termen de şase luni. Adică să facă dovada că a folosit banii pentru cazare.
„Noi solicităm să se continue această poveste cu voucherele pentru că este bună pentru toată lumea. Pentru cei care deţin hoteluri nu doar pe litoral, în toată ţara, se bucură de creşterea vânzărilor pentru că toată lumea le poate folosi numai pentru vacanţe în România”, declară Alin Burcea.
Potrivit agenţiilor de turism, tichetele de vacanţă au dus la creşterea vânzărilor pentru pachetele turistice cu destinaţii interne. Să nu uităm însă ca la mijlocul anului un procent de sub 30% din instituțiile pubice au acordat aceste vouchere ceea ce va duce la o creștere a presiunii pe rectificarea ce urmează.