LOCAL | Bovină căzută într-o fosă septică, salvată de pompierii botoşăneni in miez de noapte

Misiune dificilă pentru pompierii botoşăneni solicitaţi să salveze o bovină căzută într-o fosă septică, adâncă de doi metri şi jumătate, din gospodăria unui localnic din Bogdăneşti, comuna Santa Mare. După mai bine de patru ore, animalul a fost scos din captivitate.
Apelul de ajutor a fost înregistrat în această dimineaţă, puţin după ora 03.00. Înainte de a solicita sprijinul pompierilor, proprietarul gospodăriei a încercat zadarnic să o elibereze. Un echipaj din cadrul Gărzii de Intervenţie Ştefăneşti s-a deplasat la locul indicat pentru a-l ajuta să-şi aducă bovina la suprafaţă. Pentru a ajunge la animal, pompierii au fost nevoiţi să sape mai bine de un metru pe lângă un perete de beton şi să-l dărâme parţial. Au legat bovina cu furtunuri şi cu ajutorul unui buldoexcavator au reuşit să o scoată din captivitate, fără să fie rănită.
Intervenţia a fost dificilă având în vedere faptul că bovina cântărea cca. 500 kg , iar fosa septică era îngustă.