Primarul Ovidiu Portariuc, a anunţat astăzi că Municipiul Botoşani se va înfrăţi cu oraşul Pittsburgh din Pennsylvania , Statele Unite ale Americii.
“Vom avea foarte multe de câştigat, în primul rând pe termen mediu şi lung, dintr-o asemenea legătură. Mă refer aici la schimburi culturale, schimburi în domeniul educaţional, schimburi în domeniul administrativ, în domeniul mediului de afaceri şi inclusiv în domeniul sportiv. Am găsit un element comun: Baseball-ul! Echipa noastră a câştigat Campionatul Naţional şi a participat chiar şi în Cupele Europene cu acest sport.
Orasul Pittsburgh s-a reinventat în ultimii 20 de ani, după ce, asemenea oraşului Detroit, a trecut printr-o criză majoră, fiind în preponderenţă un oraş industrial, dar reinventându-se şi aducând tehnologii noi, mai ales în ceea ce priveşte industria informatică, cercetare medicală, bio-tehnologii. Cred că avem şi în domeniul acesta foarte multe de învăţat.”, a spus Ovidiu Portariuc.
Botoşaniul mai este înfrăţit cu oraşul Laval din Canada.