În judeţul Botoşani, conform unor statistici ale Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului(DGASPC), anul trecut, zeci de copii au suferit traume psihice sau fizice, uneori chiar abuzuri sexuale din partea rudelor apropiate sau a părinţilor.
Anul 2014 a fost marcat de două campanii electorale, de promisiuni şi de vizite cu mare pompă ale candidaţilor şi oficialităţilor antamate politic.
Dincolo de crusta de promisiuni şi de realizări prezentate de politicieni se află însă lumea întunecată a sărăciei, abuzurilor, alcoolismului în care se zbat mulţi români. Bineînţeles, categoriile cele mai vulnerabile bătrânii, dar mai ales copiii au cel mai mult de suferit.
Statisticile terorii
În judeţul Botoşani, zeci de copii, conform unor statistici a DGASPC, au îndurat anul trecut suferinţe greu de imaginat. Au fost semnalate peste 39 de cazuri de abuz emotional sau fizic îndreptat împotriva copiilor, 12 cazuri de abuz sexual, 12 situaţii de violenţă în familie şi 33 de cazuri de neglijenţă.
La toate acestea se adaugă şi şase cazuri în care părinţii şi-au abandonat copiii la spital. Culmea, mare parte a abuzurilor au loc în familie, iar agresorii sunt, în cele mai multe cazuri, cei care ar trebui să le ofere protecţie celor mici, adică membrii familiei şi chiar părinţii.
Majoritatea acestor copii au nevoie de consiliere psihologică în urma abuzurilor, iar în unele cazuri traumele psihice riscă să rămână definitive. Copii cu vârste cuprinse între 0 şi 2 ani sunt cei mai expuşi abandonului, iar cei cu vârste cuprinse între 6 şi 12 ani numeroaselor forme de abuz.
Alcoolism, sărăcie şi dezinteres
Conform angajaţilor de la DGASPC, principalele cauze pentru abandon sunt sărăcia, lipsa de sprijin şi depresiile, în cazul mamelor. În ceea ce priveşte abuzul fizic, emoţional sau sexual este vorba de alcoolism combinat cu sărăcie. Cele mai multe cazuri au fost semnalate în mediul rural, acolo unde oamenii, în multe zone din judeţul Botoşani trăiesc de azi pe mâine, de multe ori doar din alocaţiile copiilor şi ajutorul social.
„Preponderent aceste cazuri de abuz apar în mediul rural, pe fondul consumului de alcool. Apar în familiile dezbinate, unde sunt conflicte, între membrii familiei şi la care de multe ori copii asistă. Aceste cazuri apar şi în sânul familiilor unde unul sau chiar ambii părinţi sunt plecaţi peste hotare”, spune Felicia Mihai, coordonator al Serviciului Comunitar pentru Protecţia Copilului. În cazul neglijenţei, consumul de băuturi alcoolice este principalul factor.
Citeste mai mult: adev.ro/nin0x0