Important

LOCAL | Botoșănenii din mai mule localități se pot deplasa fără declarație

Pentru stabilirea noțiunii de zonă metropolitană aferentă municipiului Botoșani avem în vedere, prevederile Legii 351/06.07.2001, privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național- Secțiunea a IV a Rețeaua de localități conform căreia, la articolul 7 este prevăzut :

„ (1)  În vederea dezvoltării echilibrate a teritoriului din zona Capitalei României și a municipiilor de rangul I și II, unitățile administrativ teritoriale de bază din aceste zone se pot asocia într-un parteneriat voluntar în scopul înființării de zone metropolitane aferente spațiului urban. Asocierea contribuie la întărirea complementarităților între aceste unități și factorii de decizie interesați în dezvoltarea teritoriului.

             (2)Zonele metropolitane prevăzute la alin. (1) funcționează ca entități independente fără personalitate juridică.

             (3) Zonele metropolitane pot funcționa pe un perimetru independent de limitele unităților administrativ-teritoriale, stabilit de comun acord de autoritățile administrației publice locale.”

             De asemenea, potrivit definițiilor din preambulul actului normativ menționat ”Zona metropolitană constituită conform Legii administrației publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cuprinde teritoriul administrativ al orașului centru polarizator și al unităților administrativ teritoriale cuprinse în zona de navetism a acestuia, la distanțe de până la 30 km, care respectă condiția de contiguitate spațială și în cadrul căruia s-au dezvoltat relații de cooperare pe multiple planuri.”

Totodată, Asociația de Dezvoltare Intracomunitară  ”Zona Metropolitană Botoșani”, ne informează că Zona Metropolitană Botoșani s-a înființat în anul 2012 prin asocierea dintre unitățile administrativ teritoriale Botoșani, Bălușeni, Bucecea, Curtești, Mihai Eminescu, Răchiți, Roma, Stăuceni și Vlădeni, cu toate că în anul 2018 UAT Mihai Eminescu, Răchiți și Stăuceni s-au retras administrativ din Zona Metropolitană, a rămas în vigoare arealul convenit în actul constitutiv inițial, astfel că și cetățenii domiciliați pe raza unităților administrativ- teritoriale în cauză fac parte din locuitorii zonei metropolitane.

Conform legislației în vigoare, în perioada stării de alertă, cetățenii care locuiesc pe raza comunelor Bălușeni, Bucecea, Curtești, Mihai Eminescu, Răchiți, Roma, Stăuceni și Vlădeni se pot deplasa în municipiul Botoșani sau pe raza oricărei localități dintre cele menționate, fără declarație pe propria răspundere, legitimație de serviciu sau adeverință de la angajator.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page