ImportantLocal

LOCAL | Botoșănence la concursuri regionale pentru nevăzători. FOTO!

Pe 8 octombrie 2016, ANR Bacău a organizat la Pensiunea Cattaleya din Măgura – Bacău faza zonală a Concursurilor “Pe Meridianele Lumii” şi “Imaginea ta contează“.

În primul concurs, primii patru din cei opt înscrişi au fost, în ordine: Florin Fântânaru – ANR Suceava, Victor Ion – ANR Buzău, Mihai Furtună – ANR Bacău şi Minodora Goliţă – ANR Brăila.

În competiţia dedicată doamnelor, primele locuri au fost ocupate, în ordine, de Paula Baran – ANR Suceava, Mariana Ilieş – ANR Galaţi, Valentina Ivaşcu – ANR Iaşi şi Mariana Lupaşcu – ANR Botoşani.

Reprezentantul ANR la ambele competiţii a fost Laura Dănilă – preşedinta Comisiei naţionale de femei. În primul concurs, ea a făcut parte din juriu, împreună cu Laura Damian şi Cristi Măric – preşedinte şi vicepreşedinte ai ANR Bacău.

La al doilea concurs, în locul lui Cristi Măric a intrat Luminiţa Târlungeanu – preşedinte al Comisie de femei a ANR Bacău.
Examinator în cele două competiţii a fost referentul cultural – sportiv al ANR Botoşani, Carmen Moraru.

sursa: Asociația Nevăzătorilor Botoșani

nevazatori - concurs nevazatori - concurs1 nevazatori - concurs2 nevazatori - concurs3 nevazatori - concurs4 nevazatori - concurs5 nevazatori - concurs6 nevazatori - concurs7 nevazatori - concurs8 nevazatori - concurs9 nevazatori - concurs10

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page