LOCAL | Botoșăneancă accidentată după ce a ales să treacă strada prin loc nepermis
Duminică, pe raza municipiului Botoșani a avut loc un accident rutier produs pe fondul nerespectării regulilor de circulație, protagoniști fiind un pieton neatent și un șofer la fel de lipsit de reacție.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că un tânăr de 26 de ani din comuna Gorbănești, în timp ce a condus autoturismul pe strada Împărat Traian, din municipiul Botoșani, s-a angajat în depășirea neregulamentară a unui alt autoturism care rula pe aceeași direcție de mers, în fața sa, accidentând o femeie de 40 de ani, care s-a angajat în traversarea părții carosabile, prin loc nepermis și fără să se asigure.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a femeii de 40 de ani, care a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Atât victima cât și conducătorul auto au fost testați alcoolscopic, valoarea rezultată fiind negativă.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând ca în funcție de rezultatul acestora să se stabilească cu exactitatea împrejurările producerii evenimentului.