ImportantLocal

LOCAL | BNR limitează gradul de îndatorare pentru creditele acordate populaţiei

Banca Naţională a României (BNR) a votat miercuri regulamentul care prevede impunerea unor grade maxime de îndatorare pentru creditele acordate persoanelor fizice.

UPDATE Nivelul maxim al gradului de îndatorare va fi de 40% din venitul net la creditele în lei şi 20% la cele în valută începând din 1 ianuarie 2019, în timp ce pentru pentru creditele aferente achiziţionării primei locuinţe rata maximă de îndatorare este majorată cu 5 puncte procentuale, potrivit Regulamentului pentru modificarea condiţiilor de creditare aprobat, miercuri, de Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României.

Comunicat BNR

Consiliul de Administrație al BNR a adoptat astăzi, 17 octombrie a.c., Regulamentul pentru modificarea și completarea Regulamentului Băncii Naționale a României nr. 17/2012 privind unele condiții de creditare, cu modificările și completările ulterioare. Conform noilor prevederi, nivelul maxim al gradului de îndatorare va fi de 40% din venitul net la creditele în lei și 20% la cele în valută. Gradul total de îndatorare se determină ca pondere a obligaţiilor totale lunare de plată raportate la venitul net lunar. Rata maximă de îndatorare este majorată cu 5 puncte procentuale pentru creditele aferente achiziționării primei locuințe ce urmează a fi ocupată de debitor. Regulamentul se aplică atât instituţiilor bancare, cât şi IFN.

Măsuri similare de ordin prudențial au fost adoptate deja în alte țări cum ar fi Ungaria, Polonia, Estonia, Lituania, Cehia.

Care sunt principalele obiectivele urmărite la modificarea Regulamentului?

  1. Simplificarea accesului la credite al persoanelor fizice și consolidarea creșterii sustenabile a activității de creditare. Conform noii metodologii de calcul, nivelul creditului și al ratelor aferente va putea fi stabilit ușor de orice solicitant.
  2. Protejarea populației cu venituri medii și cu venituri sub valorile medii în sensul îmbunătățirii capacității de plată, pentru creditare sănătoasă.

Care sunt principalele modificări din Regulament?

Simplificare: oricine dorește un credit își poate calcula ce sumă poate plăti lunar sub formă de rate la bănci și IFN

Metodologia de calcul pâna la 31 decembrie 2018 Metodologia de calcul după 1 ianuarie 2019
Venitul net Venitul net
Minus cheltuieli de subzistență NU se mai aplică
Minus alte ajustări privind veniturile NU se mai aplică
Minus ajustări de șocuri privind cursul de schimb, rata dobânzii, venitul disponibil NU se mai aplică
Rata lunară maximă: variabilă de la o bancă la alta Rata lunară maximă: 40% lei, 20% valută

Facilități pentru creșterea sustenabilă a activității de creditare a populației

  • reguli mai permisive pentru achiziționarea primei locuințe ce urmează a fi ocupată de debitor
  • neaplicarea limitei gradului de îndatorare pentru maxim 15% din portofoliul de credite noi destinate persoanelor fizice, la nivelul fiecărui creditor
  • reducerea birocrației bancare pentru acordarea unei credit

Ce se întâmplă cu solicitările de creditare formulate, dar care nu au fost încă finalizate?

Toate solicitările de credit formulate înainte de 1 ianuarie 2019, inclusiv cele aferente unor programe guvernamentale adresate clienților persoane fizice, precum programul Prima Casă, se soluționează pe baza reglementării de la momentul depunerii cererii la bancă, chiar dacă acordarea creditului are loc după 1 ianuarie 2019.

Vor mai fi posibile refinanțările?

Creditele acordate exclusiv în scopul rambursării datoriilor aferente creditelor contractate anterior intrării în vigoare a proiectului de regulament sunt exceptate de la noile cerințe privind gradul de îndatorare.

Acest lucru nu este valabil, însă, pentru refinanțările ce presupun și acordarea unui credit suplimentar celui/celor existent(e).

De când se aplică noul regulament?

Modificările la regulament se publică în Monitorul Oficial al României şi intră în vigoare începând cu 1 ianuarie 2019.

Care va fi impactul estimat al noului regulament?

  • Impact nesemnificativ asupra creșterii economice
  • Impact estimat asupra nivelului ratelor maxime contractate de debitori (exemplu)
Rata maximă lunară (lei)
Pâna la 31 decembrie 2018 După 1 ianuarie 2019
Persoană cu venitul net de 3000 lei 1413 1200
Gospodărie formată din doi adulți și doi copii, cu venituri totale de 5000 lei net lunar (în jurul mediei naționale) 1996 2000

Îndatorare la nivel individual (procente)

Până la 31 decembrie 2018 După 1 ianuarie 2019
Ipotecar 47% (media pieţei) 40% (45% pentru prima locuință)
Consum 45% (media pieţei) 40%

________

Gradul maxim de îndatorare va fi de 40% pentru creditele în lei și 20% pentru cele în euro, indiferent dacă este credit de consum sau credit ipotecar.

În cazul creditelor ipotecare pentru achiziția unei locuințe, gradul maxim crește cu 5 puncte procentuale în situația în care debitorul nu are sau nu a avut altă locuință proprietate personală. Pragurile nu sunt aplicabile în cazul refinanțărilor.

Băncile și instituțiile financiare nebancare (IFN) pot să depășească această limită pentru debitorii cu venituri mai mari decât salariul mediu pe economie, dar numai pentru credite reprezentând 15% din creditele acordate în trimestrul anterior. Situația creditelor din această categorie se calculează și se raportează trimestrial. Excepția nu se aplică creditelor de peste 250.000 de euro (echivalent în lei).

Citeşte mai mult pe Profit.ro

Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.romaniatv.net/banca-nationala-limiteaza-gradul-de-indatorare-pentru-creditele-acordate-populatiei_443570.html#ixzz5UGJCy1gk

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page