LocalPolitic

LOCAL | Bilanțul deputatului Tamara Ciofu la finalul primei sesiuni parlamentare din 2014

Deputatul PSD Tamara Ciofu a depus în prima sesiune parlamentară din 2014 un număr de 13 inițiative legislative, dintre care cele mai multe au vizat domeniul asistenței sociale la nivelul copiilor și stimularea economică. Astfel, la nivelul asistenței sociale a copiilor cele mai importante propuneri legislative au vizat: scutirea de taxe și impozite pentru reprezentanții legali ai copiilor cu handicap grav și accentuat, sprijinirea elevilor cu tulburări de învățare la nivel pedagogic, paramedical, psihologic și social și promovarea unui nou sistem de protecție a copilului cu dizabilități prin dezvoltarea serviciilor specializate în vederea creșterii gradului de autonomie a acestora.

Prin modificările pe care le-am propus la Legea 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, reprezentanţii legali ai copiilor cu handicap grav sau accentuat vor beneficia de scutire de la plata impozitului pe o singură clădire şi pe un singur teren, precum și de la plata taxei asupra autoturismelor, motocicletelor cu ataş şi mototriciclurilor, adaptate handicapului”, a declarat deputatul PSD, Tamara Ciofu.

Prin prezentul proiect de lege se acordă dreptul reprezentanţilor legali ai copiilor cu handicap grav sau accentuat de a beneficia de facilități fiscale. Acest lucru le va permite să direcționeze resursele materiale pentru asigurarea întreținerii și tratamentului copiilor cu handicap grav sau accentuat care suferă de deficienţe ireversibile.

În ceea ce privește inițiativele în domeniul economic acestea s-au referit la: stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii prin redefinirea acestora în funcție de activitatea economică prestată și acordarea posibilității de conversie a creditelor dintr-o monedă străină în lei, fără costuri suplimentare, garanții sau comisioane cu scopul de a proteja consumatorii cu credite de fluctuațiile cursului de schimb valutar.

Proiectul legislativ vine în sprijinul a milioane de români care se simt înșelați de bănci atunci când constată că ratele și valoarea creditului contractat se mărește de la o lună la lună. Este extrem de important ca legea să intre în vigoare cât mai repede pentru a evita acumularea de datorii suplimentare la bănci. Pentru mulți dintre românii cu credite, conversia în lei reprezintă o gură de oxigen, o povară luată de pe umeri”, a subliniat vicepreședintele PSD Botoșani, Tamara Ciofu.

La nivel local, vicepreședintele PSD Botoșani a desfășurat o serie de activități medicale de control a stării de sănătate a cetățenilor din Botoșani, iar din punct de vedere educațional s-a implicat în promovarea performanței școlare prin acordarea de stimulente financiare și cărți elevilor cu cele mai bune rezultate din fiecare unitate de învățământ din colegiul său electoral.

În ceea ce privește administrația locală, Tamara Ciofu a făcut mai multe demersuri pentru realizarea primei aducțiuni de gaz metan și extinderea rețelei din zona județului Botoșani, precum și pentru alocarea de fonduri privind reabilitarea și modernizarea căminelor culturale din Costești și Roșiori din comuna Răchiți.

Am înțeles că atunci când primarul și parlamentarul nu colaborează între ei, cei care suferă sunt cetățenii. De aceea, eu am depășit orgoliile de partid și am o relație deschisă cu toți primarii din județ și în special cu cei din colegiul meu parlamentar pentru a face Guvernare pentru Botoșani”, a adăugat deputatul PSD.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page