LOCAL | Bibliovacanţa, la final!
Biblioteca Judeţeană “Mihai Eminescu” Botoşani mulţumeşte tuturor voluntarilor şi participanţilor, pentru deosebitul sprijin acordat in derularea programului “Bibliovacanţa” 2015.
Şi în această vară programul s-a bucurat de un interes major din partea comunitaţii. La cele 30 de cursuri gratuite desfășurate în cadrul “Bibliovacanţei”, s-au înscris aproximativ 1.000 de cursanţi, copii, dar şi adulţi.
Aceştia au optat în mod frecvent pentru mai multe activităţi, în dorinţa de a dobândi noi cunoştinţe în domenii diverse dar şi de a petrece timpul liber într-un mod creativ.
În perioada următoare biblioteca vă invită să participaţi la alte evenimente importante – expoziţii, lansări de carte, simpozioane, dar şi la studiu.
Bibliovacanţa 2015 a ajuns la final, dar cu siguranţă ne vom revedea şi în anul 2016.