Un bărbat în vârstă de 74 de ani, din comuna Ibăneşti, rămas captiv într-o fântână adâncă de peste 20 de metri, de pe raza localităţii de domiciliu, a fost salvat de pompierii dorohoieni. S-a întâmplat sâmbătă seară.
Bătrânul a coborât în fântână pentru a scoate un animal şi nu a mai avut putere să revină la suprafaţă.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani a fost solicitat să intervină pentru salvarea acestuia puţin înainte de ora 20.00.
La faţa locului s-au deplasat un echipaj de pompieri de la Detaşamentul Dorohoi, precum şi un echipaj medical al Serviciului Judeţean de Ambulanţă. La sosirea forţelor de intervenţie, bătrânul era conştient, fiind cu un picior în găleata folosită pentru scoaterea apei, iar cu celălalt pe o scară, coborâtă înainte de a intra în fântână. Unul dintre
pompieri a coborât în fântână şi l-a adus la suprafaţă, cu ajutorul colegilor din echipaj.
Bătrânul a fost preluat de echipajul SJA şi transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Pompierii au scos şi animalul care era mort, după care au asanat fântâna.