InfractionalLocal
LOCAL | Bărbat depistat sub influenţa alcoolului

La data de 27.02.2019, poliţiştii Biroului Rutier Dorohoi aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu au depistat pe drumul judeţean DJ 291, de pe raza localităţii Şendriceni, un autoturism care circula cu o viteză peste limita admisă.
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, poliţiştii au procedat la testarea alcoolscopică a acestuia, valoarea rezultată fiind de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior el a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Pe numele său a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.