Important

LOCAL | Bani pentru două școli din Botoșani printr-un proiect transfrontalier – FOTO

În prima zi lucrătoare a anului 2020 a demarat implementarea proiectului “Rețea educațională transfrontalieră între Județul Botoșani (România) și Raionul Hliboca (Ucraina)”.

Președintele Consiliului Județean Botoșani – domnul Costică Macaleți, împreună cu directorul B.R.C.T Suceava- domnul Cezar Grozavu –  au analizat  și discutat noul contract de finanțare nerambursabilă, semnat de Consiliul Județean Botoșani, în calitate de lider de proiect, în ultima zi a anului 2019.

Proiectul a fost depus de către Consiliul Județean Botoșani, în parteneriat cu Consiliul Raional Hliboca (Ucraina), în cadrul Programului Operațional Comun România-Ucraina 2014-2020, Prioritatea 1.1 Cooperare instituțională în domeniul educației în vederea îmbunătățirii accesului la educație și a calității educației și are ca obiectiv general îmbunătățirea serviciilor educaționale și asigurarea condițiilor speciale destinate copiilor și tinerilor cu cerințe educaționale speciale.

Obiectivele specifice sunt:

– dotarea bazei materiale din cadrul Școlii Profesionale Speciale „Sfântul Stelian” Botoșani,

– amenajarea unui teren de sport în cadrul Școlii Profesionale Speciale „Ion Pillat” Dorohoi,

– asigurarea serviciilor educaționale pentru copiii cu cerințe educaționale speciale din Raionul Hliboca, prin înființarea unui nou centru de incluziune care să asigure educația generală și completă a copiilor cu CES,

– schimbul de bune practici privind pregătirea și perfecționarea continuă a personalului didactic și nedidactic pentru satisfacerea cerințelor învățământului incluziv.

Proiectul are o valoare totală de 254.767 euro (inclusiv TVA), din care asistența financiară nerambursabilă solicitată Uniunii Europene este de 229.217 euro (inclusiv TVA), diferența fiind asigurată de cei doi parteneri.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page