Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a anunţat că a cerut intrarea în faliment a societăţii de asigurare Astra. Dacă solicitarea va fi validată de instanţa, dosarele de daună vor fi preluate de Fondul de Garantare a Asiguraţilor. Prin urmare, asiguraţii vor fi nevoiţi să ceară despăgubiri direct de la FGA.
Cum procedează Fondul de Garantare a Asiguraţilor după ce a fost declarată starea de insolvenţă a societăţii de asigurare ?
– preia dosarele de dauna şi evidenţele tehnico-operative şi contabile aferente acestor dosare;
– întocmeşte listele potenţialilor creditori de asigurări ai societăţii de asigurări aflată în stare de insolvabilitate, în baza documentelor preluate de la societatea de asigurări;
– publică listele potenţialilor creditori de asigurări într-un ziar de circulaţie şi pe site-ul Fondului de garantare;
Când începe Fondul de Garantare a Asiguraţilor plata către creditorii de asigurări în cazul intrării în isolvabilitate a unei societăţi de asigurare ?
– plata creditorilor de asigurări se va efectua de la dată rămânerii irevocabile a hotărârii de deschidere a procedurii de insolvenţă;
Cum trebuie să procedeze creditorul de asigurări pentru a recupera creanţa de la Fondul de Garantare a Asiguraţilor?
– să depună o cerere de plată însoţită de declaraţia persoanei păgubite;
Cum se completează o cerere de plată ?
– Model Cerere de Plată Persoane Juridice
– Model Cerere de Plată Persoane Fizice
Ce documente se anexează la cerere ?
– documente doveditoare ale creanţei ;
– copie după carte identitate/buletin identitate;
Unde se trimite cererea de plată însoţită de documentele anexate ?
cererea – în original, împreună cu documentele anexate se depune la sediul Fondului de Garantare, personal sau prin intermediul serviciilor de poştă, recomandat, cu confirmare de primire;
Care sunt paşii pe care îi urmează un dosar de daună complet ?
pas 1 – înregistrarea cererii de plată însoţită de documentele justificative
pas 2 – întocmirea dosarului de daunăşi verificarea cererii şi a tuturor documentelor şi înscrisurilor justificative cu privire la creanţa solicitată;
pas 3 – propunerea de plată şi avizarea dosarului de daună de către toate departamentele din cadru Fondului de Garantare (daune, juridic, economic);
pas 4 – aprobarea dosarului de daună de către Comisia specială constituită conform Legii 503/2004;
pas 5 – plata dosarului de daună către creditorul de asigurări;
Cum se efectuează plata către credirorul de asigurări ?
– prin poştă la domiciliul creditorului, doar în cazul persoanelor fizice;
– în contul de card al creditorului, în cazul persoanelor fizice;
– în contul creditorului persoană fizică sau juridică;
– prin unităţile CEC BANK;
Sursa: digi24.ro